Moldovagaz dorește să solicite repetat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aprobarea unui nou tarif de 29 lei pentru un metru cub de gaz. Anunțul a fost făcut de președintele Moldovagaz în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV, transmite realitatea.md.
Potrivit informațiilor, în condițiile unui preț de achiziție exorbitant actualul tarif duce la acumularea unor datorii de miliarde de lei. Astfel, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, va depune la ANRE solicitarea de majorare a tarifului până la sfârșitul acestei luni, atunci când va intra în vigoare legea cu privire la gazele naturale din Republica Moldova.
„În data de 15 septembrie trebuie să fie luată decizia privind modificarea metodologiei tarifare și abia după această dată vom avea posibilitatea să ne adresăm la regulator, odată cu intrarea în vigoare a noii legi cu privire la gazele naturale. Legea va intra în vigoare pe data de 10 septembrie. Asta înseamnă că în data de 20 va exista o astfel de adresare la ANRE. Procedural, aceste tarife noi, nu văd cum ar putea fi aprobate înainte de 1 octombrie. Pentru că la 1 octombrie se schimbă și formula”, a menționat Vadim Ceban în timpul emisiunii.
De altfel, conform celor declarate, pentru ca Moldovagaz să-și recupera devierile tarifare acumulate în ultimii ani, tariful ar trebui să fie de cel puțin 33 de lei. Totuși pentru ca noile tarife să nu aducă populația în incapacitate de plată, Moldovagaz va solicita un tarif de 29 de lei.
„Noi trebuie să ne recuperăm devierile pe care le-am acumulat în acest an și pe cele de anul trecut. Până la sfârșitul acestui an, vom acumula devieri tarifare de 3,3 miliarde de lei. Avem 1,7 miliarde de lei devieri de anul trecut și 1,6 miliarde din acest an. Dacă am adăuga și aceste devieri, tariful ar trebui să fie peste 33 de lei pentru un metru cub de gaz natural. Noi nu ne dorim să avem o astfel de creștere bruscă, dar pe de altă parte trebuie să ne onorăm obligațiunile”, a explicat Vadim Ceban.
Reamintim că, în luna august, Moldovagaz a achiziționat gaze naturale de la Gazprom la prețul de 1 458,5 dolari pentru 1 000 m³.
De altfel, în data de 31 august, Gazprom a anunțat că va livra în luna septembrie gaz Republicii Moldova, iar realizarea auditului datoriei Moldovagaz a fost extins până pe 1 octombrie 2022.