Mihail Gorbaciov a decedat la vârsta de 91 de ani. Mai mulți oficiali străini și-au exprimat condoleanțele

Gorbaciov
Foto:România Europa Liberă

Mihail Sergheevici Gorbaciov, ultimul lider comunist al URSS, a decedat în seara zilei de 30 august, la vârsta de 91 de ani, la Spitalul Clinic Central din Rusia, „din cauza unei boli grave și lungi”, informează agenția de presă din Rusia, TASS.

Moartea lui Gorbaciov a stârnit mai multe reacții din partea liderilor internaționali, acesta fiind comemorat cu admirație, drept un lider desăvârșit de importanță internațională.

„Vladimir Putin îşi exprimă profundele condoleanţe în urma morţii lui Mihail Gorbaciov și va trimite dimineaţă o telegramă cu condoleanţe familiei şi rudelor fostului lider”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, pentru TASS.

Într-un mesaj pe Twitter, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen l-a numit pe Gorbaciov un lider demn de încredere, care a jucat un rol crucial în încheierea Războiului Rece şi în căderea Cortinei de Fier.

Într-un comunicat de presă emis de Casa Albă, președintele american Joe Biden menționează că fostul lider al URSS era „un om cu viziune remarcabilă, care și-a riscat cariera pentru a asigura o viață mai sigură și mai liberă pentru milioane de oameni”.

„El a crezut în glasnost și perestroika – deschidere și restructurare – nu ca în simple lozinci, ci ca în căi de urmat pentru poporul Uniunii Sovietice după atâția ani de izolare și privare. Acestea au fost acțiunile unui lider rar, unul cu imaginația de a vedea că un viitor diferit era posibil. A avut curajul de a-și risca întreaga carieră pentru o lume mai sigură și pentru libertatea mai mare a milioane de oameni”, a precizat Joe Biden.

Premierul britanic Boris Johnson a menționat „curajul şi integritatea” ultimului lider al URSS, spunând că angajamentul său neobosit a fost un exemplu în contextul invaziei ruse din Ucraina.

„Sunt întristat să aflu de moartea lui Gorbaciov. Întotdeauna am admirat curajul şi integritatea de care a dat dovadă pentru a pune capăt Războiului Rece”, a scris Boris Johnson pe Twitter.

Totodată, secretarul general al ONU, António Guterres și-a exprimat „profunda tristețe” într-un mesaj pe Twitter, descriindu-l pe Gorbaciov drept un avocat al păcii, care a schimbat cursul istoriei.


Mihail Gorbaciov, născut pe 2 martie 1931, a fost liderul Uniunii Sovietice în perioada anilor 1985 -1991. Reformele lui au dus la încheierea războiului rece și la prăbușirea URSS. În anul 1990 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente