În perioada iulie-august curent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 124 de alerte cu bombă, cu 100 mai mult, decât au fost semnalate în perioada ianuarie-iunie curent. Așadar, de la începutul anului, au fost semnalate 148 de astfel de alerte. Anunțul a fost făcut de către șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presă care s-a desfășurat azi, 29 august.
Pentru documentarea alertelor cu bombă false, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, au fost cheltuiți 2 262 400 de lei. Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, în acest proces au fost implicați 3 232 de angajați ai poliției, cu peste 1 125 unități de transport. Totodată, alertele au fost înregistrate în peste 885 de locații.
De asemenea, dânsul a menționat că alertele de bombă au fost semnalate prin intermediul apelurilor telefonice 112 și prin intermediul poștei electronice. Toate cazurile înregistrate telefonic au fost documentate, iar persoanele care le-au efectuat au fost identificate. Mesajele primite pe poșta electronice se află într-un proces avansat de documentare.