În perioada 31 august-5 septembrie 2022, la Casa de Creație din Chișinău (str. Eminescu 4) va fi deschisă pentru publicul larg expoziția de pictură „Esența veșniciei”, un proiect al artistei plastice, Victoria Boaghi.
Proiectul reprezintă o interpretare modernă a personajelor mitologice românești și urmărește promovarea acestor eroi în cultura contemporană. Prin expoziția sa, pictorița face o prezentare a celor mai simbolistice personaje mitologice, 12 la număr. Unele dintre ele simbolizează lunile anului în care încă sunt sărbătorite sau amintite.
Printre aceste personaje se identifică:
# Paparuda;
# Baba Dochia;
# Dragobetele;
# Făt-Frumos;
# Ileana Cosânzeana;
# Muma Pădurii.
