Crearea jocurilor video – o industrie cu zeci de subdomenii. De la 1 septembrie, studenții vor studia o nouă specialitate la trei universități din țară

FTA
Foto:FTA

Industria jocurilor este în plină ascensiune, iar anual devansează industria producătoare de filme la capitolul profituri. La nivel global, în 2021, dezvoltatorii de jocuri video au produs titluri de mare impact a căror valoare se ridică la 180 de miliarde de dolari. Potențialul creativ în creștere este o oportunitate și pentru Moldova, deoarece poate suplini cererea de profesioniști în domeniu.

Acesta a fost unul dintre motivele care a stat la baza lansării programului Profesiile Viitorului, care prevede studierea a șase specialități noi – o combinație armonioasă a domeniul creativ și a tehnologiilor informaționale – din noul an școlar, în trei universități din țară. 

Programul este implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de USAID și Suedia, care promovează o economiei digitală, creativă și circulară și contribuie la creșterea competitivității industriilor cheie din Moldova.

Industria de game development – un domeniu cu zeci de subspecialități 

Dezvoltarea jocurilor video și sub-domenii precum programarea de jocuri, conceptualizarea jocurilor și crearea de personaje vor fi în oferta de studii, începând cu 1 septembrie la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova și respectiv, Universitatea pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Programul de studii pentru cele trei subspecialități ale industriei de jocuri a fost creat de experți de talie globală, care au la activ rezultate vizibile în proiecte educaționale similare, lansate în mai multe state din regiune.  Alexandr Lukichev a intrat în domeniul de gaming din curiozitate, iar în prezent deține un portofoliu generos de inițiative, care a generat dezvoltatori de jocuri și creșterea pieței în regiunea statelor CSI.

Alexandr Lukichev, expert internațional, dezvoltarea jocurilor și VR: „Cunosc cum funcționează domeniul de gaming și îi observ evoluția de aproape 20 de ani. Am experiență în implementarea unor proiecte asemănătoare și în alte state ale lumii, care deja sunt la a patra generație de absolvenți la specialitate de Game Design. Este ceea ce îmi place să fac, iar aici în Moldova am văzut că există suficient potențial care denotă că obiectivele pot fi atinse. Mai mult, o condiție pentru atingerea rezultatelor este ca autoritățile, reprezentanții sectorului educației, ai mediului privat și implementatorii/supervizorii să comunice eficient între ei, să colaboreze pentru înlăturarea barierelor de dezvoltare.”

Domeniul jocurilor video este umbrela care acoperă zeci de specializări, iar un singur cadru animat presupune munca mai multor profesioniști. Pe lângă creativitatea și talentul de storytelling vizual – condiții obligatorii pentru o activitate prolifică în domeniu – cunoștințele tehnice sunt necesare, pentru că în spatele fiecărei mișcări de află codurile limbajelor de programare. 

Alexandr Lukichev, expert internațional, dezvoltarea jocurilor și VR: „Crearea jocurilor video include cel puțin 15-20 de specialități, iar fiecare cadru implică munca enormă a mai mult experți, cu profile diferite. Fiecare cadru începe de la un desen pe foaie și ajunge să fie o animație elaborată, care, evident este funcțional doar în baza unor coduri de programare și a cunoștințelor tehnice. Exact cum funcționează în realitate, așa ne-am străduit să divizăm specialitățile care vor fi studiate de la 1 septembrie, pe trei direcții de bază. Studenții vor avea posibilitatea să-și consolideze baza de specializare și îi va motiva să înceapă să colaboreze, să facă echipe, să realizeze acele piese necesare unui mare puzzle, care într-un final va deveni un cadru al unui joc video.”

Expertul internațional subliniază că începuturile sunt întotdeauna pline de provocări și devin un indicator de performanță relevant pentru proiectele în desfășurare. 

Alexandr Lukichev, expert internțional, dezvoltarea jocurilor și VR: „Primul an de studii al unui nou domeniu ne va face să înțelegem dacă mai este nevoie să fie incluse și alte sub-specialități sau dacă va fi nevoie să fie ajustat programul de studii, cu noi cursuri, în funcție de interesele studenților. Iar tinerilor, care-și doresc să se înscrie la aceste specializări le recomand să facă performanță, să învețe noi limbi străine și limbaje de programe, să facă echipe cu colegii de la diferite specialități, să testeze, să comunice cu alți profesioniști din domeniu. Pentru că doar unde este expertiză, inevitabil sunt și informații și noi posibilități de a evolua.” 

Despre industria de jocuri și nou specializare

Industria de dezvoltare a jocurilor video o depășește ca mărime pe cea producătoare de filme și se estimează că până în 2025 să  ajungă la valoarea de 268 de miliarde de dolari. La nivel european peste 100 000 de tineri lucrează în această industrie, iar în următorii ani, sectorul va avea nevoie de 80 000 de specialiști noi.

În cea de-a doua etapă a admiterii, viitorii studenți vor găsi trei programe noi pentru această specializare:
# programare de jocuri  la Universitatea de Stat din Moldova;
# conceptualizarea jocurilor la Universitatea Tehnică din Moldova;
# Crearea de personaje la Universitatea pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Suma totală pentru implementarea programului Profesiile Viitorului: Animație, Dezvoltare Jocuri și Multimedia este aproximativ 2 milioane de dolari SUA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente