UPDATE: șeful Direcției Investigații Sud a INI a fost reținut pentru 72 de ore

INI
Foto:Facebook/ Inspectoratul Național de Investigații

Procurorii Anticorupție, în comun cu ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție a MAI, au descins cu opt percheziții în această dimineață la unul dintre șefii Direcției Investigații Sud a Inspectoratului Național de Investigații (INI).

Informația a fost confirmată pentru #diez de comunicatoarea Procuraturii Generale, Mariana Cherpec. Acesta ar fi vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită.

Perchezițiile se desfășoară în biroul de serviciu, la domiciliu, în încăperi nelocative, în automobil și la sediul unei companii private. Cu mai multe detalii procuratura va reveni după finalizarea acțiunilor de urmărire penală.

UPDATE: ca urmare a investigațiilor efectuate astăzi s-a constatat că funcționarul a deținut și continuă să dețină, inclusiv prin intermediul unor terți, bunuri a căror valoare depășește suma de peste 780 000 de lei, mijloacele dobândite și declarate legal.

Acesta exercita funcții de conducere în cadrul Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

De altfel, bunurile care constituie obiect al investigațiilor sunt:
# o casă în proces de construcție amplasată într-o zonă rezidențială dintr-o suburbie a mun. Chișinău;
# două apartamente și două parcări subterane situate în mun. Chișinău;
# peste 50 de loturi agricole;
# două mijloace de transport.

La fel, în procesul urmăririi penale sunt investigate o serie de persoane juridice rezidente care ar fi fost afiliate și/sau deținute prin intermediul unor terți de către funcționarul public în cauză cu statut special.

Subsecvent, procuratura informează că în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate contracte de vânzare cumpărare, contracte de împrumut, declarații vamale, acte cu privire la bunurile imobile și mobile deținute și alte obiecte care au importanță pentru cauza penală. 

Așadar, în rezultatul acțiunilor de percheziție efectuate, funcționarul a fost reținut pe un termen de 72 ore.
În continuare, procurorii anticorupție urmează să-l pună sub învinuire, după care vor înainta judecătorului de instrucție demers de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

În continuare, sunt efectuate acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cu referire la caz, despre rezultate procuratura va reveni cu informații suplimentare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente