Îmbracă-te cu bună dispoziție, pune-ți pe cap o pălărie și hai la vinărie duminică, 14 august 2022, să sărbătorești.
O pălărie nu este doar un accesoriu. O pălărie e întotdeaua – un om, o istorie, o poveste, un tot întreg cu cel ce o poartă. E chimia momentului când se întâlnesc și se completează reciproc.
Surprinzător sau nu, dar vinurile iubesc oamenii și iubesc poveștile, iar pentru a onora acest concept care, în ani, fără ca să-și impună, a și devenit simbol al vinurilor Château Vartely a fost creat acest prilej de sărbătoare.
Evenimentul Vin la pălărie e despre a celebra aceste clipe de magie inspirate din toate poveștile voastre care sunt și ale noastre. Vin la pălărie e despre momentele trăite într-o seară de august alături de oamenii dragi și familie, de muzică bună care nu are nevoie de o scenă, de mâncăruri gătite cu pasiune, de aroma vinurilor turnate în pahar, de sclipiri efemere care nu au nevoie de o lumină specială pentru a fi memorabile.
Așa cum s-au obișnuit deja, formatul evenimentului rămâne neschimbat, adică vinurile asociate meniului sunt oferite spre degustare nelimitat. Surpriza serii este că cei prezenți vor fi privilegiați să deguste, în premieră, vinuri din gama cea mai nouă Cameo.
O altă surpriză a serii, de această dată gastronomică, va veni din partea bucătăriei restaurantului care l-a invitat pe cunoscutul chef Seriojnicov Denis să gătească ceva ieșit din comun. Măiestria lui atipică va încânta papilele gustative imediat ce chelnerii vor servi la mese Meniul special eleborat de el.
Evenimentul începe la 16.00 după amiaza și pentru că se anunță o zi caldă oaspeții vor fi întâmpinați cu un pahar răcoritor de spumant și desigur muzică. Ksenia Nikora și Nikorason’g Band, trupa care nu are nevoie de prezentare, pentru că toți sunt deja fermecați de prestația lor si vocea strălucitoare a solistei, vor încânta la propriu iubitorii de muzică cu un repertoriu senzual.
Iar, pentru că tematica evenimentului sunt pălăriile invitații sunt rugați să respecte dresscode-ul evenimentului și să vină la eveniment purtând pălării.
Programul evenimentului:
# 16.00 -17.00 – Welcome drink;
# 16.30–19.30 Excursie prin vinărie ce include si „Legenda Vinului” – unica proiecția AR pe baricurile din beciul vinăriei care îți va oferi emoții de neuitat;
# 18.00–19.30 Servire cină si prezentarea bucatelor din Meniul special gătit chiar de cunoscutul bucătar Chef Seriojnikov Denis. Prezentarea vinurilor by Maxim Levcenko, sommelierul vinariei;
# 19.00–21.00 Program muzical incendiar oferit de invitații speciali ai serii Ksenia Nikora și Nikorason’g Band;
# 21.00-23.00 – time to chill and party.
Meniu:
# Antreu: Sfeclă roșie crocantă cu Stracciatella;
# Gustare rece: Ton cu sos din mango și maraquia;
# Gustare caldă: Somon în „pălărie” din castraveți acri picanți;
# Gustare fierbinte: Pulpă de rață cu Foie Gras și sos din hribi și vin;
# Digestiv: Înghețată hand made cu hribi și caramelă sărată.
Vinuri oferite spre degustare:
# Welcome drink Spumant Brut alb Chateau Vartely;
# Individo Pinot Gris Chardonnay 2021;
# Cameo Blanc de Noir 2021;
# Cameo Cuvee Blanc 2021;
# Taraboste Pinot Noir 2019;
# Grappa.
***
Preț: 950 mdl/persoană. Biletele pot fi procurate aici.
Dress Code: PĂLĂRIE
Locație: Vinaria Cateau Vartely, ORHEI str. Eliberarii, 170 B.
Numărul de locuri este limitat.
Pentru rezervari si Informații suplimentare sunați la numărul +373 68 50 05 55
Château Vartely vă așteaptă cu vin și drag și nu uitați: Pălăria face diferența!