Consiliul Audiovizualului a examinat astăzi, 5 august, rezultatele monitorizării serviciilor media audiovizuale de televiziune NTV Moldova, Exclusiv TV, Primul în Moldova și Accent TV, la capitolul respectării Concepției generale a serviciului de programe.
Monitorizarea a cuprins șapte zile consecutive, în perioada 2-8 iunie 2022, iar calculele la Structura serviciului de programe au fost efectuate în baza înregistrărilor prezentate de respectivele servicii media.
Astfel, datele monitorizării au atestat devieri de la Concepția generală aprobată de Consiliul Audiovizualului, în special la capitolele Producție proprie și Opere europene, drept care serviciile media audiovizuale de televiziune NTV Moldova, Exclusiv TV, Primul în Moldova și Accent TV au fost sancționate cu amenzi în valoare de 5 000 de lei fiecare.
Nr.d/o | Denumirea instituției, titularul de licență | Obiectul sancțiunii | Sancțiunea |
1. | NTV Moldova | pentru nerespectarea Concepției generale a serviciului media audiovizual aprobată de către Consiliul Audiovizualului, în conformitate cu art. 84 alin. (5) lit. g) din Codul serviciilor media audiovizuale | 5 000 de lei |
2. | Exclusiv TV | pentru nerespectarea Concepției generale a serviciului media audiovizual aprobată de către Consiliul Audiovizualului, în conformitate cu art. 84 alin. (5) lit. g) din Codul serviciilor media audiovizuale | 5 000 de lei |
3. | Primul în Moldova | pentru nerespectarea Concepției generale a serviciului media audiovizual aprobată de către Consiliul Audiovizualului, în conformitate cu art. 84 alin. (5) lit. g) din Codul serviciilor media audiovizuale | 5 000 de lei |
4. | Accent TV | pentru nerespectarea Concepției generale a serviciului media audiovizual aprobată de către Consiliul Audiovizualului, în conformitate cu art. 84 alin. (5) lit. g) din Codul serviciilor media audiovizuale | 5 000 de lei |