Ce putem face cu cafeaua consumată? Tucano și EcoBean își unesc eforturile pentru a recicla zațul de cafea

zalt de cafea
Foto:Pixabay.com

În Chișinău, între 2 000 și 3 000 de kilograme de deșeuri de cafea ajung lunar la coș, adăugându-se la cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră. Tucano Coffee își unește forțele cu PNUD și compania poloneză EcoBean pentru a schimba regulile de joc și pentru a integra deșeurile de cafea în economia circulară.

Fondată de Universitatea Tehnică din Varșovia, EcoBean este o companie tehnologică a cărei misiune este de a reduce risipa de cafea și de a extinde lanțul valoric al cafelei. Tucano Coffee este o rețea internațională de cafenele care pune accent pe responsabilitatea socială corporativă. Tucano Coffee a fost înființată în 2011 în Republica Moldova.

„Eram conștient de volumul deșeurilor de cafea care sunt colectate și aruncate la fiecare filială a noastră și am vrut să găsesc o soluție pentru a le recicla sau a le folosi într-un mod care nu va dăuna solului sau aerului. Când am fost invitați să participăm la acest studiu de fezabilitate, ne-am gândit că ar fi o oportunitate excelentă de a ne uni forțele cu EcoBean și PNUD, pentru a ne extinde viziunea și a promova conștientizarea problemei deșeurilor biologice și a modului în care sunt tratate aici, în Moldova”, a declarat Ruslan Cojocaru, director general Tucano Coffee, pentru PNUD Moldova.

Marcin Kozlowski de la EcoBean menționează că soluția lor răspunde nevoilor industriei de cafea și în același timp protejează mediul: „Fiecare entitate comercială trebuie să gestioneze deșeurile, iar aceasta necesită costuri și timp. Colectăm zațul de cafea direct de la clienți și îl transformăm în produse biologice valoroase, cum ar fi căni pentru băuturi, paie, brichete etc. Operațiunile cafenelelor devin astfel mai ecologice și, în același timp, sunt oferite alternative ecologice produselor de plastic. Vrem să fim o companie care dă dovadă de responsabilitate socială și sperăm să demonstrăm autorităților că problema gestionării deșeurilor trebuie rezolvată și că soluția ar putea veni de la noi”.

De asemenea, dânsul a menționat că vor introduce o economie circulară în care furnizorul de deșeuri de cafea este și utilizator și/sau distribuitor de produse confecționate din zațul propriu de cafea, astfel extinzând lanțul valoric al cafelei.

„Prin procesarea zațului de cafea în materii prime și produse ecologice, reducem amprenta de carbon – implementarea întregului proces tehnologic ar putea reduce amprenta de CO2 cu cel puțin 20% pe întregul lanț valoric al cafelei – și contribuim la reducerea cantității de deșeuri generate de partenerii noștri. Pentru noi, zațul de cafea este o nouă sursă locală de biomasă care nu necesită creșterea suprafeței de teren arabil. Introducem un model de economie circular care permite logistica inversată și permite un proces logistic foarte eficient pentru colectarea biomasei din surse distribuite”, susține Marcin Kozlowski, director general EcoBean.


Inițiativa comună de elaborare a unui studiu de fezabilitate care va cartografia colectarea deșeurilor de cafea în Republica Moldova – de la procesul legislativ și identificarea partenerilor logistici și a depozitelor până la stabilirea metodei de utilizare a zațului de cafea și identificarea partenerilor pentru extindere – este implementată cu susținerea Fondului Polonez pentru Inovații, din fondurile oferite de Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei.

Din 2020, Fondul Polonez pentru Inovații a susținut 21 de inițiative, care au venit cu noi soluții și idei precum chat-uri automatizate în domeniul mediului, monitorizarea calității aerului sau soluții inteligente pentru creșterea albinelor în Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente