Investigație Rise. Cine și cum racolează moldovenii din regiunea transnistreană în armata rusă

army
Foto:pixabay

Astăzi, 3 august, Rise Moldova a făcut publică o investigație ce arată că locuitorii din regiunea transnistreană sunt îndemnați să se înroleze în armata rusă stabilită în zonă, fără acordul autorităților de la Chișinău. Recrutarea se face prin intermediul unor anunțuri stradale sau mesaje private pe Telegram. Reporterii Rise au discutat cu recrutorii despre condițiile și plățile pentru serviciul militar în armata rusă.

În urma unei discuții telefonice cu recrutorii, jurnaliștii au depistat că doritorii pot fi înrolați în armată în baza unui contract de trei ani, iar după zece ani de serviciu pot beneficia doar de o pensie minimă ce constituie 10 000 de ruble. Pentru a fi admis în rândurile armatei solicitantul trebuie să dețină un livret militar rus și cazier juridic eliberat de autoritățile ruse.

Echipa Rise Moldova a distribuit și un șir de afișe, care listează funcțiile la care poate pretinde solicitantul, dar și alte detalii precum, salariul, pachetele suplimentare de alimente ș.a.

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a precizat pentru redacția Rise că staționarea trupelor ruse în regiunea transnistreană este o încălcare a dreptului internațional. „Așa-zisul Grup Operativ de Trupe Ruse (GOTR) staționează în regiunea transnistreană fără acordul autorităților Republicii Moldova, astfel, încălcând principiul de drept internațional. Caracterul ilegal al prezenței GOTR în regiunea transnistreană a țării noastre a fost o poziție consecventă a Chișinăului. Or, în acest context, înrolarea localnicilor în structurile militare care staționează ilegal în regiunea transnistreană aduce atingere suveranității, integrității teritoriale și contravine statutului de neutralitate a Republicii Moldova. Totodată, prin aceste acțiuni se încalcă obligația de neutralitate a trupelor rusești, la care Federația Rusă și-a dat acordul explicit prin semnarea Acordului cu privire la principiile soluționării pașnice a conflictului din regiunea transnistreană a țării noastre, semnat de președinții celor două țări la 21 iulie 1992.”  se arată în răspunsul oficial.

Întreaga investigație o puteți citi aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente