Studenții Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au participat, în perioada 25-31 iulie, la ședința Parlamentului francofon al tinerilor, care a avut loc la Tirana, Albania. Din delegația USARB au făcut parte Dina Obreja și Alexandru Fedaș.
„Centrul de cultură și civilizație franceză USARB anunță cu mândrie participarea membrilor săi Dina Obreja și Alexandru Fedaș, studenți în anul III, specialitatea Limba franceză și limba engleză, la lucrările Parlamentului francofon al tinerilor (PFT).
Adunarea parlamentară a tinerilor, sub egida Organizației Internaționale a francofoniei, a avut loc la Tirana, Albania, în perioada 25-31 iulie 2022. Francofonia rămâne în continuare un spațiu dinamic și un element unificator pentru tinerii îndrăgostiți de limba franceză”, se arată într-un mesaj al usarb.md.
Alexandru a povestit cum a reușit să devină parte a acestei experiențe internaționale. „Profesoara mi-a zis că există această conferință, însă pentru a participa la ea trebuia să scriu un eseu și l-am expediat la organizatori. Am fost acceptat. La ședința propriu-zisă au fost abordate patru subiecte:
# întoarcerea patrimoniului în țara de origine;
# abolirea pedepsei cu moartea;
# schimbările climatice;
# îmbunătățirea reprezentării populației în parlamentul țării.”
Tânărul spune că vizita sa la Tirana a fost una plină de evenimente și cunoștințe cu oameni din diferite țări.
„Tirana este un oraș foarte frumos ca și toată Albania, apropo. Să trăiești în acest oraș a fost o plăcere. Însă, cu toate acestea, oamenii prezenți acolo au făcut ca această săptămână să fie magică. Am făcut cunoștință cu o mulțime de oameni din alte țări: Macedonia de Nord, Canada (provincia Quebec), Kosovo [considerată ca parte a Serbiei de autoritățile noastre], Belgia etc. Evenimentul la care am participat contribuie la dezvoltarea individului în plan social și personal, fiecare participant reușind să-și creeze noi prieteni, dar și totodată reprezintă o experiență cu ajutorul căreia îți poți îmbunătăți abilitățile de comunicare într-o limbă străină”, a conchis Alexandru.
Obiectivul principal al Parlamentului francofon al tinerilor este de a promova democrația reprezentativă și de a familiariza tinerii din întreaga lume francofonă cu activitatea legislativă prin intermediul unor simulări parlamentare realiste.
Această sesiune s-a aflat la cea de-a noua ediție a Parlamentului francofon al tinerilor și a fost găzduită de capitala Albaniei, Tirana. Vă amintim că Tirana a fost desemnată Capitala Europeană a Tineretului și cu această ocazie Tirana și-a deschis porțile timp de o săptămână pentru lucrările Adunării Parlamentare Francofone.
Dacă vrei să fii mereu conectat(ă) la știrile USARB, abonează-te la canalele de Telegram ale universității – USARB News și Admitere USARB – sau poți urmări toate evenimentele pe pagina de Facebook a acesteia.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USARB. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.