Academia de Studii Economice din Moldova a evoluat continuu, devenind principala și unica instituție universitară cu profil economic din țară, reprezentând un complex universitar modern. Nivelul înalt al studiilor, cercetările științifice aprofundate, tendința de perfecționare și abilitatea de adaptare la cerințele societății, au plasat ASEM-ul pe treapta celor mai apreciate instituții de învățământ superior din Republica Moldova, cu o recunoaștere internațională.
Universitatea, vine și anul acesta cu oferte de studii la unul dintre cele 18 programe universitare de licenţă, şi unul dintre cele 31 programe de master, pentru opțiunile cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă.
Calendarul admiterii
Specialităţile la Ciclul I, Licenţă
Specialităţile la Ciclul II, Master
De ce să alegi ASEM?
- Programe de studii cu diplomă dublă de la universităţi europene.
- Bune relaţii de colaborare cu mediul de afaceri.
- Mobilitate academică în baza parteneriatelor cu peste 20 de universităţi.
- Șase blocuri de studii amplasate într-un campus universitar în centrul municipiului.
- Cazare la unul din cele 6 cămine studenţeşti.
- Bază tehnico-materială performantă.
- Cea mai diversificată bibliotecă economico-ştiinţifică din ţară.
- Trei incubatoare de afaceri: Smart Caffe, FinTech Hub, Student Hub.
- Două complexe sportive.
- Un centru de video-conferinţe.
- Un centru curativ-consultativ.
- O Şcoală Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere.
Pentru întrebări și informații detaliate despre ASEM şi Admiterea în ASEM, candidații au la dispoziție paginile instituționale:
- Pagina web ASEM – https://ase.md/
- Pagina web ASEM/Admitere – https://admitere.ase.md/
- Pagina de facebook ASEM – https://www.facebook.com/ASEMoficial
- Grupul de facebook destinat admiterii – https://www.facebook.com/groups/755464458425281
- Pagina de Instagram ASEM – https://s9.ro/1lou
La dispoziția candidaților este și adresa de e-mail: [email protected]
Call centru: 060 43 43 44 / 022 402 824 / 022 402 929
Cu peste 70 mii de absolvenți, Academia de Studii Economice este o universitate dinamică, într-o adaptare permanentă la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu standardele mediului de afaceri.
Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.