(doc) Votat în parlament! Băuturile alcoolice energizante au fost interzise prin lege în Moldova

bauturi energizante2
Foto:mibiz.com

Inițiativa legislativă care urmărește restricția de fabricare și circulație a producției alcoolice energizante a fost susținută de parlament. Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice a fost votat, în lectura a doua, de către 62 de deputați.

Autorii inițiativei, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, menționează că în prezent această categorie de produse nu este reglementată în legislația națională, iar impactul negativ demonstrat al băuturilor energizante cu conținut de alcool impune interzicerea consumului acestor produse.

Astfel, documentul prevede completarea legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice cu noțiunea „producție alcoolică energizantă”. Aceasta reprezintă producția alcoolică destinată consumului uman care conține combinații variate de carbohidrați cu una sau mai multe substanțe: vitamine, minerale, cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactonă și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

O altă modificare propusă prevede interzicerea fabricării și circulației producției alcoolice energizante. Această modificare la lege va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2023.

Taguri: #Parlament2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente