„Bănuim că argumentele ei sunt rezultatul unor presiuni.” Reacția PSRM după plecarea din partid a deputatei Alla Dolință

Alla Dolință
Foto:flickr.com

Partidul Socialiștilor al Republicii Moldova (PSRM) a venit cu o reacție după ce deputata BCS și membra PSRM Alla Dolința și-a depus cererea de demisie din parlament și partid. Formațiunea menționează că declarațiile Allei Dolință ar fi rezultatul unor presiuni, deoarece familia dânsei are activități economice în Ucraina.

„Doamna Alla Dolință niciodată nu și-a exprimat poziția, nici în cadrul fracțiunii, nici în discuțiile cu conducerea PSRM despre viziunea sa în raport cu situația din Ucraina. Bănuim că argumentele exprimate de Alla Dolință sunt rezultatul unor presiuni asupra domniei sale, or, familia ei are activități economice pe teritoriul Ucrainei. Considerăm ca acest text nu este specific doamnei Dolință”, se arată într-un comunicat al PSRM.

Amintim că deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Alla Dolință și-a depus cererea de demisie – renunță la mandatul de deputată în parlament și se retrage din Partidul Socialiștilor al Republicii Moldova (PSRM). Dânsa declară că această decizie a fost luată deoarece nu este de acord și nu susține metodele, conceptul și retorica atât a conducerii, cât și a partidului ca întreg.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente