(foto) Alte trei produse, retrase de pe piață. Au fost depistate proteine din lapte, gluten, arahide

ciocolate
Foto:Rifero/Moldova Stores

În urma unor verificări, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat că vor fi retrase de pe piață câteva produse care prezintă pericol pentru consumatoriii cu alergii/intoleranțe la proteine din lapte, gluten, arahide.

Mai exact, este vorba despre:  
# bomboanele „Solei”, marca comercială Te Ador – s-a depistat prezența arahidelor nedeclarate; 
# prunele în ciocolată „Perle negre” marca comercială Rifero – s-a depistat prezența proteinei din lapte nedeclarate; 
# pâinea fără gluten, marca comercială „Sincer” – s-a depistat prezența glutenului nedeclarat. Producătorul a sistat imediat producerea acestui produs. 

Produsele alimentare care nu au inclusă pe etichetă informația privind prezența oricărui ingredient care provoacă alergii sau intoleranţă precum și/sau a informaţiei privind prezenţa posibilă şi neintenţionată a acestora se consideră neconforme reglementărilor aplicabile din domeniul alimentar. 

„Întrucât siguranța consumatorilor are prioritate, Agenția a inițiat controale inopinate la producătorii sus menționați. În cadrul controalelor se verifică modul în care aceștia retrag din comerț produsele neconforme și întreprind măsuri corective în vederea reducerii riscului prezentate pentru consumatori de un produs alimentar neconform”, a menționat ANSA. 

De asemenea, agenția informează producătorii/importatorii să fie responsabili și să eticheteze produsele în conformitate cu legislația în vigoare. În caz contrar, sunt pasibili de răspundere contravențională. 

Foto: ANSA
Foto: ANSA
Foto: ANSA

Precizăm că ieri, 5 iulie, ANSA a mai depistat prezența substanțelor care pot provoca alergii sau intoleranţă la unele categorii de consumatori în produsele de cofetărie de la SA Bucuria plasate pe piață. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente