Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci”, a fost clasat

stoianoglo
Foto:zdg.md

Procuratura Anticorupție anunță că dosarul penal în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci”, a fost clasat.

„Procuratura Anticorupție informează despre clasarea dosarului penal, pornit la 4 februarie 2022, în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe faptul amestecului în înfăptuirea justiției, cu folosirea situației de serviciu, în procesul de instrumentare a dosarului denumit generic Expulzarea profesorilor turci”, se arată în comunicatul procuraturii.

La emiterea ordonanței de clasare a dosarului penal intentat în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, și-a argumentat soluția prin aceea că fapta imputată acestuia nu întrunește elementele constitutive ale componenței de infracțiune prevăzută de art. 303 alin. (3) din Codul penal (Amestec în înfăptuirea justiției).

„Decizia procurorului de clasare poate fi contestată cu plângere procurorului ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul când s-a luat cunoștință de act, de către părțile implicate în cadrul acestui proces penal, în ordinea prevăzută de prevederile art.299/1 din Codul de procedură penală”, anunță procuratura anticorupție.


Amintim că, pe 18 noiembrie 2021, ex-depuptata Platforma DA Inga Grigoriu a depus un denunț pe numele lui Alexandr Stoianoglo ca acesta să fie cercetat pentru că i-ar fi absolvit de răspundere pe responsabilii care au deportat profesorii turci din Moldova. Această solicitare a fost acceptată de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Anterior, Alexandr Stoianoglo a declarat că nu a fost responsabil de dosarul inițiat cu mult timp înainte de a fi numit în funcția de Procuror General și că nu este de competența sa să decidă asupra desecretizării dosarului respectiv. „Oare eu am examinat acest dosar? Dacă nu eram eu, acest dosar nici nu ar fi ajuns în judecată”, a spus Procurorul General suspendat luni, după ședința de judecată de ieri, de la Curtea de Apel Chișinău, unde magistrații s-au expus asupra demersului depus de avocații șefului PG, care au cerut ca măsura de arest la domiciliu să fie anulată.

Pe 11 iunie 2019, CtEDO a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25 000 de euro cetăţenilor turci.

În Turcia profesorii au fost acuzați de finanțare a terorismului și legături cu mișcarea condusă de clericul turc exilat Fethullah Gulen, considerată de autoritățile de la Ankara grup terorist și responsabilă pentru lovitura de stat din Turcia din 2016. Trei dintre profesorii turci expulzați au fost deja condamnați la închisoare, cu sentințe între șase și nouă ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente