Ambasadorul Turciei în Moldova și-a încheiat misiunea diplomatică. Acesta a avut o întrevedere de rămas bun cu ministrul Nicu Popescu

mfa
Foto:mfa.gov.md

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a desfășurat o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Turciei la Chișinău, Gürol Sökmensüer, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova.

Vicepremierul moldovean a mulțumit diplomatului turc pentru contribuția personală adusă la dezvoltarea relației bilaterale. Moldova și Turcia au relații politico-diplomatice bune și un dialog intens în cadrul organizațiilor regionale și internaționale.

„Ne-am referit și la intensificarea schimburilor comerciale și a investițiilor turce în economia țării noastre. Ne dorim împreună cu partenerii din Turcia să extindem cooperarea noastră în sfera diplomației economice, ocazie cu care prin concursul ambasadelor țărilor noastre susținem programele care vizează creșterea volumului de comerț între țările noastre” – a spus Nicu Popescu, șeful diplomației Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente