Pe masa magistraților a ajuns un nou dosar în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo

stoianoglo
Foto:zdg.md

Procuratura Generală a Republicii Moldova informează că pe masa magistraților a ajuns un nou dosar în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Vasile Plevan, informează opinia publică despre faptul că, la 24 iunie 2022, a înmânat rechizitoriul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, după care cauza penală în privința acestuia a fost expediată în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Prin urmare, pentru a evita anumite speculații în spațiul public, Procuratura Generală a Republicii Moldova concretizează că, rechizitoriul a fost înmânat la o dată anterioară apariției informațiilor prezentate de avocații procurorului general suspendat, privind solicitarea formulată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) către Guvernul Republicii Moldova privind cauza Stoianoglo.

Procuratura Generală a Republicii Moldova precizează că, pe acest capăt de acuzare trimis în instanța de judecată, procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, i se impută săvârșirea infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții personale, manifestată prin răspândirea cu bună-știință a informațiilor, ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal al altei persoane, fără consimțământul ei, realizată într-un discurs public, prin mass-media, prin folosirea intenționată a situației de serviciu (infracțiune prevăzută de art. 177 alin. (2) din Codul penal).

Mai exact, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, este învinuit că, în calitatea sa de procuror ierarhic superior, folosindu-se de situația de serviciu, a intrat în posesia unor corespondențe private ale fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție cu alte persoane, obținute din telefonul mobil al ultimului, ridicat în cadrul cauzei penale în care ultimul era vizat.

După care, la 4 octombrie 2021, ora 11.00, în incinta Procuraturii Generale a susținut un briefing de presă, în cadrul căreia, contrar prevederilor legale care consacră dreptul persoanei la secretul corespondenței, la inviolabilitatea vieții private și interzicerea divulgării informației despre viața personală a altei persoane, cu bună-știință, fără a avea consimțământul persoanei vizate, a răspândit informații ocrotite de lege, despre viața personală și profesională a ultimului ceea ce constituia secret personal.

Astfel, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în cadrul discursului public, în fața reprezentanților mai multor instituții mass-media, utilizând intenționat informațiile obținute în cadrul cauzei penale în care era vizat fostul șef de la anticorupție, a dat citire unor conversații private ale ultimului cu anumiți reprezentanți ai societății civile, consilieri guvernamentali, precum și cu fostul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, exprimate prin discuții legate de înlăturarea primului de la conducerea Procuraturii Anticorupție. După care, la indicația acestuia, discursul în formă scrisă a fost plasat pe pagina web oficială a procuraturii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente