Ion Ceban: „Suntem chemați în judecată pentru anularea deciziei CMC privind tarifele la călătoria cu transportul public”

iv ceban
Foto:Captură ecran

Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a anunțat că Guvernul ar fi atacat în judecată decizia Consiliului Municipal Chișinău care dispune majorarea tarifele la transportul public în capitală la șase lei.

„Ne-am trezit cu cerere de chemare în judecată cu contencios administrativ cu privire la anularea deciziei Consiliului Municipal Chișinău. Argumentele invocate sunt absurde: expertiza anticorupție este obligatorie pentru toate actele normative. Fac referire la această expertiză care de fapt există”, susține Ion Ceban, într-un video postat pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Chișinău.

Potrivit primarului, Cancelaria de Stat trebuie să notifice primăria dacă vede vreo problemă, pentru ca primăria să își sesizeze greșeala și să o corecteze. Acesta a mai menționat că politica tarifară aprobată va fi aplicată în continuare, indiferent de evoluția situației create.

Totodată, edilul a explicat și decizia legată de abonamente, menționând că a fost luată reieșind din scumpirile actuale la carburanți, gaz și elecricitate: „Astăzi Primăria aplică în buget planificat aproape 700 de milioane de lei pentru subvenții, pentru Parcul Urban de Autobuze și pentru RTEC. Cu acele scumpiri care au loc la carburanți, la gaz, electricitate această cifre să ridică la un miliard, ceea ce este jumătate din veniturile municipalității. Decizia a fost luată de a merge pe calea abonamentelor.”

De asemenea, Ion Ceban a arătat noile modele de transport public care vor circula pe străzile Chișinăului, prezente în parcul de troleibuze și autobuze din capitală. Potrivit edilului, au fost procurate 240 de unități, urmând să fie achiziționate încă 70.

Amintim că, din 25 iunie, noile abonamentele pentru călătoria cu transportul public pot fi procurate, fiind valabile în troleibuzele și autobuzele din capitală, inclusiv în suburbii.

Potrivit autorităților, abonamentele vor diminua prețul biletelor în funcție de numărul călătoriilor și de durata acestora.

Totodată, autoritățile municipale au specificat că mai multe categorii de persoane vor beneficia de călătorii gratuite, de exemplu copiii, pensionarii și o parte dintre elevi.

Lista locațiilor unde pot fi procurate abonamentele o găsiți aici.


Amintim că, din 1 iulie, prețul pentru o călătorie cu transportul public va fi de 6 lei. Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău.

De asemenea, tot începând cu 1 iulie, prețul pentru o călătorie cu microbuzul ar putea costa 6 lei, iar în suburbii până la 12 lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente