În luna iunie 2020, autoritățile locale din Bălți intenționau să creeze din parcul Victoriei un „exemplu demn de urmat”. Acest proiect de infrastructură recreațională a fost lansat de viceprimarul de atunci, Nicolai Grigorișin, iar mai apoi a fost promovat în presă de fostul primar cu două mandate neîncheiate, Renato Usatîi. Au trecut doi ani de atunci, iar parcul zace în așteptarea realizării promisiunii făcute de fostul edil al capitalei de nord. Vă invităm să ne plimbăm prin parcul parțial renovat și să înțelegem ce s-a întâmplat cu el în acești doi ani, având în vedere că nu se mai află în centrul atenției ca pe vremuri, adică în perioada electorală din 2021.
Cum a început totul?
La 27 iunie 2020, viceprimarul de atunci, Nicolai Grigorișin, a anunțat că parcul Victoriei din cartierul 6 urmează să fie modernizat și să devină „un exemplu demn de urmat”, scria eSP.md.
În planul propus se menționa că: „Întregul sistem de iluminare va fi complet reînnoit: toate cablurile electrice vor fi schimbate, vor fi montate noi felinare, va fi realizată iluminarea decorativă a copacilor. De asemenea, era planificată amenajarea pistelor pentru pietoni și bicicliști”.
La 30 iunie 2020, ștafeta a fost preluată de primarul de atunci, Renato Usatîi. Acesta a efectuat o vizită, împreună cu șefii întreprinderilor comunale, unde s-a luat decizia cum trebuie să arate parcul după reconstrucție. S-a luat decizia asupra culorilor pavajului pentru pistele pentru pietoni (roșu, roz) și pentru pistele pentru bicicliști (galben).
Renato Usatîi a cerut de la subalterni să-i prezinte exemple de bănci și urne, care să nu poată fi vandalizate. În plus, primarul plănuia să creeze aici un skatepark, însă în ianuarie 2021 a decis să-l mute în alt cartier din oraș.
În timpul discuțiilor cu șefii întreprinderilor municipale, Renato Usatîi a ordonat ca: „Lucrătorii să înceapă să instaleze pavajul din centrul parcului și să se îndrepte treptat spre margini, nu invers, astfel ca o echipă să meargă în dreapta, alta în stânga. În acest caz, mașinile încărcate cu pavaj vor putea fi descărcate în așa mod, încât să nu afecteze pavajul deja montat”.
Pentru anul 2020 s-a propus schimbarea rețelei electrice în parc și instalarea noilor felinare, iar din anul 2021 – să fie instalat pavajul în tot parcul.
La 18 august 2020, în pofida planificării inițiale, reconstrucția parcului a început cu montarea pavajului, cu toate că Usatîi spusese cu două luni în urmă că reconstrucția va începe abia anul viitor (2021).
În prima zi de reconstrucție a parcului, când urma să fie instalat pavajul, s-a constatat că agentul economic a livrat pavaj de culorile albă și gri, nu și de culoare roz despre care s-a anunțat inițial. În consecință, între timp s-a refuzat instalarea pavajului de culoare galbenă destinată pentru crearea pistelor pentru bicicliști.
Mai mult, vedem că Usatîi a pornit reconstrucția nu din centrul parcului, așa cum menționase în luna iunie, dar a luat-o de la o margine spre centru.
Cine plătește?
Costul instalării pavajului în parc a fost evaluat la 8,8 milioane de lei și 1,28 milioane de lei pentru schimbarea rețelei electrice. La sfârșitul anului 2020, cheltuielile pentru renovarea parcului au fost modificate și deja constituiau 10 milioane de lei.
Usatîi nu a avut răbdare să vadă proiectul de renovare a parcului și organizarea tenderului și a achitat din banii proprii renovarea doar a unei părți a parcului.
„Am început să repar prima parte a parcului pe bani proprii pentru a da tonul renovării. Când se va finaliza proiectul pentru întregul parc și când se va organiza licitația, vor fi montate deja câteva sute de metri de pavaj pentru ca toată lumea să vadă cum ar trebui să continue renovarea”, a spus Usatîi, citat de eSP.md.
Usatîi a achitat doar pentru renovarea unei „zone experimentale” care include piste pentru bicicliști, bănci și iluminat nocturn.
Rezultatul obținut
În luna noiembrie 2020, în parcul Victoriei au fost aprinse pentru prima oară noile felinare. Atunci mai continua reconstrucția parcului, dar încă nu au fost instalate băncile planificate.
În luna ianuarie 2021, Renato Usatîi a criticat planul de renovare a parcului propus pentru aprobare. „Astăzi, am aflat că parcul va fi îngrădit și că nu va exista toaletă. Acesta este un parc care ar trebui să fie accesibil din toate părțile. De ce avem nevoie de gard în parcul Victoriei când el nu a fost niciodată acolo? Nu va fi niciun gard acolo. Ceea ce am văzut astăzi este un proiect din anul 1960. Nu e nimic din ceea ce am discutat înainte”, a spus el.
În replică, șefa Întreprinderii „Spații verzi”, Svetlana Novikova, a spus: „Eu consider că parcul trebuie închis pe timp de noapte. El trebuie să fie protejat”.
Primăria a respins atunci proiectul de renovare și a transmis documentul la reevaluare, scrie ePS.md.
Apoi, pe 26 ianuarie 2021, Usatîi din nou a revenit în parc, însoțit de șefii întreprinderilor municipale responsabile de gestionarea renovării parcului. La acea ședință în aer liber era prezent și un reprezentant al companiei care elaborează proiectul de renovare a parcului. Prin urmare, s-a luat decizia ca pistele pentru bicicliști să fie marcate cu pavaj de culoare gri (inițial era de culoare galbenă), acestea neavând acces în interiorul parcului, ci doar la periferii. Pavajul de bază al parcului va fi de culoare roșie. În loc de havuzul nefuncțional va fi construit altul, dar în dimensiuni mai mici, iar sculptura „Femeia și strugurele de poamă” va fi restaurată. Era vorba și despre instalarea a 10 mese de șah în zona de lângă havuz. Pentru tineri s-a creat zona de sport unde urmează să fie amenajat un complex sportiv de work out.
Mai jos puteți vedea suprafața aproximativă renovată din banii personali ai lui Usatîi. În 2021 nu s-a efectuat nicio lucrare, nu au fost instalate bănci și urne în „zona experimentală” renovată de Usatîi, acolo oamenii nu au posibilitatea să se așeze.
Menționăm că în zonele nerenovate băncile s-au păstrat.
Afară deja e luna iunie a anului 2022. Ne-am dus în parc să vedem ce s-a schimbat și dacă s-a schimbat ceva de la ultima vizită a lui Usatîi din luna ianuarie 2021. La fel, în 2021, după alegeri, Renato Usatîi a anunțat că pleacă din funcția de primar de Bălți, dar a promis că toate proiectele inițiate de el vor fi duse la bun sfârșit.
Așadar, descălțați-vă și intrați în parcul Victoriei.
În primul rând, luați seama când veți păși pe pavajul proaspăt așternut, pentru că din deal mereu izvorăște o minicascadă după ploaie sau când se sparge vreo țeavă.
Apoi, vedem un postament pe care se ridică steaua socialistă și denumirea parcului cu tentă propagandistică.
Mergând încă pe pavajul nou, zărim stâlpi cu fotografii ale oamenilor sovietici de pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
O pisică ne arată calea mai departe.
În „zona experimentală” până în ziua de azi lipsesc băncile și urnele promise în 2020. Ne-am imaginat că stăm pe acele bănci, dar nu prea ne-a reușit.
Dar cel mai mult ne-a impresionat evidențierea „granițelor” între parcul renovat și cel nerenovat.
În concluzie, „zona experimentală” nu a fost amenajată cu bănci, urne și iluminare decorativă a copacilor conform planului inițial propus de Usatîi, cu excepția instalării noilor felinare.
Am sunat la primărie ca să aflăm de ce în ultimul an nu s-a întreprins nicio acțiune pe „șantier”, când se planifică reluarea procesului de renovare a parcului, când vor fi instalate băncile și urnele în „zona experimentală” renovată de Usatîi cu doi ani în urmă.
La aceste întrebări ne-a răspuns primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin. „Renovarea parcului a început din banii proprii ai lui Renato Usatîi, după care s-a decis ca cealaltă parte să fie modernizată conform planului arhitectural, iar cheltuielile să fie suportate de primărie. La momentul de față, proiectul este gata, suma totală a acestuia este de 20 de milioane de lei din cauză că s-a scumpit totul de trei sau patru ori: metalul, materia primă, iar combustibilul de la 16 la 30 de lei. Acum, primăria se confruntă cu dificultăți de alocare a acestei sume, de aceea planificăm să includem cheltuielile pentru renovarea parcului Victoriei în bugetul local pentru anul viitor.
Ce ține de instalarea băncilor și a urnelor. Ele se instalează conform proiectului și a viziunii arhitectului. Mai mult, când vom avea bani pentru realizarea proiectului și vom alege compania care să efectueze aceste lucrări, atunci și vom putea instala băncile și urnele.”
Concluzie. Modernizarea parcului Victoriei a început în vara anului 2020 cu schimbarea rețelei electrice și cu instalarea noilor felinare. Apoi, Renato Usatîi a început renovarea parcului din banii proprii în lipsa proiectului de modernizare a parcului. Între timp, viziunile cum trebuie să arate parcul se schimbau dintr-o zi în alta (culoarea pavajului, instalarea, apoi schimbarea locului pentru skatepark, piste pentru bicicliști, lipsa sau prezența gardului care să limiteze accesul în parc pe timp de noapte etc.) și tocmai în ianuarie 2021 s-au pus pe hârtie planuri concrete. Apoi, costurile pentru modernizare s-au majorat de două ori în doi ani – de la 8,8 milioane de lei în 2020 la 20 de milioane de lei în 2022 – bani pe care primăria nu-i are la momentul de față. Mai mult, atestăm că în parcul Victoriei nu s-au efectuat alte lucrări după cele efectuate din banii lui Usatîi, iar vorba lui Grigorișin din 2020 că modernizarea parcului Victoriei trebuie să fie „un exemplu demn de urmat” urmează, sperăm, să fie îndeplinită abia în următorii ani.