După ce ieri, 13 iunie, Ion Ceban a spus că nu va semna dispoziția care să permită desfășurarea marșului LGBT+ în Chișinău, acum deja menționează că va schimba traseul marșului.
„Președinția-parlamentul-guvernul vor fi acele locații pe care le vom schimba ca homosexualii să-și realizeze parada. Conform legislației în vigoare! E zi de duminică, acolo e locul perfect. Conform legii putem schimba traseele și locațiile. Noi le vom schimba”, menționează Ceban pe pagina sa de Facebook.
Pe 13 iunie, Ceban a anunțat că nu va semna dispoziția privind permiterea desfășurării marșului LGBT+ în Chișinău.
Vedeți aici istoria marșului LGBT+ în Moldova începând cu anul 2015 până în prezent.
Pe 31 mai, Mitropolia Moldovei a solicitat autorităților să sisteze marșul comunității LGBT+ care urmează să aibă loc pe 13-19 iunie.
După anunțul Mitropoliei, Ion Ceban a venit cu o primă reacție în privința marșului. Ceban a spus că organizarea acestuia nu va fi acceptat de primărie.
Pe 25 mai, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o decizie prin care interzice organizarea și desfășurarea marșului comunității LGBT+.
Amintim că, Centrul „GENDERDOC-M” a anunțat că pe 13-19 iunie va fi organizat Festivalul comunității LGBT+ din Moldova Moldova Pride, ediția a XXI-a, și se va încheia, tradițional, cu Marșul Solidarității.
Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a fost fondat la 8 mai 1998 și este una dintre cele mai vechi organizații neguvernamentale care promovează în mod activ drepturile comunității LGBT+ (lesbiene, gay, persoane bisexuale și transgen) în Republica Moldova.