Ieri, 4 iunie, compania aeriană Air Moldova a informat că un avion al companiei sale nu a putut decola de pe Aeroportul din Antalya, Turcia, din cauza unor „pretinse datorii”. Acest lucru a cauzat rețineri ale mai multor curse aeriene. Una dintre pasagerele cursei, care trebuia să ajungă ieri la Chișinău, a povestit pentru #diez situația din Aeroportul Antalya, menționând că sunt peste 300 de pasageri care nu au putut ajunge acasă, iar reprezentanții companiei Air Moldova „i-au lăsat în aeroport, fără a le explica vreun cuvânt despre ceea ce se întâmplă”.
Martora oculară ne-a spus că zborul din Antalya urma să aibă loc pe 4 iunie, ora 15.00, cu cursa Air Moldova 9U 738. Ulterior, pe panoul de informare din sala de așteptare se arăta o întârziere de cinci ore și 40 de minute a cursei propriu-zise, iar in locul ei urma să aibă loc un alt zbor al altei curse cu numărul 9U 756.
„Nu a existat nici o explicație din partea agenției turistice, și nici din partea companiei Air Moldova. Abia mai târziu ne-am dat seama că aceasta nu este doar o întârziere, ci o abandonare iresponsabilă din partea companiei Air Moldova”, ne povestește una dintre pasagerele cursei.
Dânsa ne-a mai spus că la aeroport au stat până la ora 22.00, iar pe la orele 23.00 au fost cazați într-un hotel: „Nici măcar până la ora 22.00 nu a venit nici un reprezentat al Air Moldova să ne explice ce se întâmplă”.
Mai jos vă lăsăm imaginile video transmise de martora oculară.
Amintim că ieri, 4 iunie, compania aeriană Air Moldova a informat că orarul zborurilor aeriene a fost perturbat în urma restricției de decolare de pe Aeroportul din Antalya a aeronavei Airbus A321 fapt care a cauzat rețineri ale curselor aeriene. Motivul reținerii aeronavei a fost pretinsele datorii contractuale.
În același timp, Air Moldova susține că toate facturile față de prestator au fost achitate și că nu are nicio datorie față de prestatorul din Turcia.