Air Moldova anunță că un avion al companiei revine la Chișinău din Antalya. A doua aeronavă se întoarce mâine

aeroportul-international-chisinau-isi-reia-activitatea-incepand-cu-15-iunieiata-regulile-impuse-pasagerilor-152009-1592049023
Foto:Foto: airmoldova.md

Compania aeriană Air Moldova a informat că un avion al companiei sale A321 revine astăzi la Chișinău din Antalya. Iar a doua aeronavă (Airbus A319) va reveni mâine la Chișinău.

„Prima cursă din Antalya spre Chișinău, este deja în zbor și urmează să aterizeze în curând la Chișinău. Astăzi, începând cu ora 20.30 cursele spre și din Antalya vor fi reluate și ajustate conform noului orar de zbor”, se arată într-un comunicat al companiei.

Air Moldova îi îndeamnă pe călători să verifice statutul zborului pe panourile informative din aeroport, din motiv că perturbarea orarului de zbor se extinde și asupra unor zboruri regulate.

„În cazul zborurilor charter precum Antalya, vă îndemnăm să țineți legătura directă cu operatorul turistic de la care ați achiziționat pachetul turistic. Toate informațiile despre zborul dumneavoastră sunt furnizate direct operatorilor turistici”, se arată în comunicatul Air Moldova.

De asemenea, în cazul zborurilor regulate, cetățenii sunt îndemnați să verifice adresele de e-mail menționate la procurarea biletului.


Pe 4 iunie, compania aeriană Air Moldova a informat că un avion al companiei sale nu a putut decola de pe Aeroportul din Antalya, Turcia, din cauza unor „pretinse datorii”. Acest lucru a cauzat rețineri ale mai multor curse aeriene.

În urma amânării zborurilor, sute de persoane au rămas blocate pe Aeroportul din Antalya. Una dintre pasagerele cursei, care trebuia să ajungă pe 4 iunie la Chișinău, a povestit pentru #diez situația din Aeroportul Antalya, menționând că sunt peste 300 de pasageri care nu au putut ajunge acasă, iar reprezentanții companiei Air Moldova „i-au lăsat în aeroport, fără a le explica vreun cuvânt despre ceea ce se întâmplă”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente