Parlamentul a votat proiectul de lege privind combaterea fenomenului de răspândire a dezinformării

fake news
Foto:depositphotos.com

Deputații au votat în a doua lectură proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și legea care prevede libertatea de exprimare. Proiectul de lege prevede impunerea unor noi măsuri privind contracararea fenomenului de răspândire a dezinformării. Conform acestuia, dezinformarea și/sau răspândirea informațiilor ce afectează securitatea spațiului informațional public vor fi interzise.

Proiectul de lege propune clarificarea și detalierea dimensiunii unui drept existent al Serviciului de Informații și Securitate [indicația executorie], și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru contracararea dezinformării sau răspândirii informațiilor false ce afectează securitatea informațională vehiculată în sistemele de comunicații electronice. Astfel, SIS va avea dreptul să înainteze, în limita competenței sale, autorităților/instituțiilor publice, persoanelor juridice indiferent de tipul de proprietate, precum și persoanelor fizice, indicații executorii privind înlăturarea cauzelor și condițiilor care contribuie la realizarea amenințărilor la adresa sistemului național de securitate, inclusiv a amenințărilor la adresa a securității informaționale.

„Acest proiect de lege nu instituie cenzura, aşa cum afirmă iresponsabil unii exponenți ai opoziţiei. Este exact contrariul. Scopul acestor modificări este de a consolida capacitățile instituţiilor statului să prevină şi să combată ştirile false şi dezinformarea cetăţenilor. Or, însăși Constituția prevede că autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal și că dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională. Mai mult decât atât, tot Legea Supremă stabilește obligația mijloacelor de informare publică, de stat sau private, să asigure informarea corectă a opiniei publice. Deci, în conformitate cu litera și spiritul Constituției, prin acest proiect de lege se urmărește îmbunătățirea cadrului normativ în vederea asigurării securităţii informaţionale a Republicii Moldova şi protejării cetăţenilor faţă de dezinformare şi propagandă”, a explicat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

De asemenea, se propune completarea Codului serviciilor media audiovizuale cu noi sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind programele audiovizuale locale, privind retransmisiunea publicității și teleshopping-ului și difuzarea conținuturilor calificate drept dezinformare sau informație ce afectează securitatea spațiului informațional audiovizual. Proiectul mai prevede stabilirea unei atribuții noi pentru Serviciul de Informații și Securitate orientate spre descoperirea, prevenirea și contracararea acțiunilor care reprezintă amenințări la adresa securității informaționale. Conform inițiativei legislative, persoanele fizice și juridice, care dețin pagini web, vor fi obligate să plaseze informațiile de contact la un loc vizibil, care ar permite identificarea lor.

Vedeți mai jos proiectul de lege integral.

 

Taguri: #Parlament2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente