Consiliul European a emis o serie de concluzii în urma ședinței de ieri, 30 mai, în care a enumerat mai multe măsuri de susținere a Ucrainei în acest război, dar și intenția de a analiza cererile de aderare la UE a Ucrainei, Moldovei și Georgiei la summitul din luna iunie.
„Consiliul European ia act de pregătirea avizelor comisiei cu privire la cererea de aderare la UE a Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei și va reveni asupra acestei chestiuni în cadrul reuniunii sale din iunie.
De asemenea, Consiliul European urmărește îndeaproape impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra țărilor vecine și a țărilor din Balcanii de Vest. Consiliul subliniază necesitatea de a oferi tot sprijinul relevant Republicii Moldova în timp ce se confruntă cu crizele energetice și economice, precum și cu presiunea migrațională rezultată din război”, se arată în comunicat.
Pe 12 mai Moldova a transmis a doua parte a chestionarului de aderare la Uniunea Europeană.
În acest sens, țara noastră a parcurs trei etape din cele 10 pentru a adera la UE.
Iată care sunt acestea.
✔️ Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul UE (3 martie 2022).
✔️ Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare (11 aprilie 2022).
✔️ Răspunsurile la Chestionar urmează a fi transmise Comisiei Europene în decurs de o lună (12 mai 2022).
Au mai rămas încă șapte:
— În baza acestor răspunsuri, Comisia va elabora Opinie și o va transmite Consiliului pentru decizie.
— Toate cele 27 de state membre urmează să decidă unanim de a oferi statutul de țară candidat.
— Negocierile de aderare sunt deschise după acordul tuturor celor 27 de membri.
— În timpul negocierilor, țara va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere.
— După ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE sunt încheiate, Comisia emite o Opinie privind gradul de pregătire să devenim membri.
— În baza Opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său.
— Toate statele membre și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare.
Amintim că, pe 13 aprilie, Moldova a trimis prima parte a chestionarului de aderare la UE.
Țara noastră a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.