Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove a venit cu o reacție în privința organizării în luna iunie a marșului comunității LGBT+. Mitropolitul Vladimir a menționat că „acest proiect reprezintă nu doar o jignire publică la adresa cultelor religioase, ci și a societății”. Dânsul a solicitat autorităților să sisteze manifestările care urmează să aibă loc pe 13-19 iunie.
„Mitropolia Moldovei a insistat în nenumărate rânduri să nu fie autorizate astfel de marșuri, îndemnând atât autoritățile, cât și membrii, simpatizanții și promotorii comunității LGBT să renunțe la acest proiect, care reprezintă nu doar o jignire publică la adresa cultelor religioase, ci și a societății. Această paradă a minorităților sfidează în mod abuziv și public valorile majorității societății noastre”, se arată în scrisoarea publică a Mitropolitului Vladimir.
El spune că nu ar exist nici un motiv „legal, moral, dar și rațional care ar determina mobilizarea și susținerea autorităților noastre publice locale a unui asemenea manifest absurd”. Acesta a îndemnat autoritățile municipale să sisteze „prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale”.
Mitropolitul Vladimir: „În numele Bisericii Ortodoxe din Moldova și a cetățenilor acestei țări, rugăm să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei”.
Pe 25 mai, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o decizie prin care interzice organizarea și desfășurarea marșului comunității LGBT+.
Amintim că, Centrul „GENDERDOC-M” a anunțat că pe 13-19 iunie va fi organizat Festivalul comunității LGBT+ din Moldova „Moldova Pride”, ediția a XXI-a, și se va încheia, tradițional, cu Marșul Solidarității.
Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a fost fondat la 8 mai 1998 și este una dintre cele mai vechi organizații neguvernamentale care promovează în mod activ drepturile comunității LGBT (lesbiene, gay, persoane bisexuale și transgen) în Republica Moldova.