Ilan Șor îi solicită președintelui parlamentului, Igor Grosu, să i se ofere posibilitatea să-și spună punctul de vedere privind cererile de ridicare a imunității sale parlamentare, la ședința de joi a legislativului, când se va examina acest subiect.
„Dle președinte al Parlamentului, Igor Grosu, domnilor parlamentari, sunt un deputat ales de popor, la fel cum sunteți și dvs. Pentru mine au votat cetățenii Republicii Moldova, la fel ca și în cazul dvs. Am aceleași drepturi ca și voi. Solicit să mi se ofere posibilitatea, conform legii, să intervin prin skype, pentru a-mi spune punctul de vedere în ceea ce privește cererile privind ridicarea imunității mele parlamentare. Am dreptul ca, înainte de a se pune la vot această chestiune, să fiu ascultat de către deputați și cetățeni”, a declarat Ilan Șor într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook.
Acesta promite că va face dezvăluiri interesante despre furtul din sistemul bancar.
Amintim că, pe 19 mai, în cadrul ședinței parlamentului, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a cerut ridicarea imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a deputaților Partidului „ȘOR” Marina Tauber și Ilan Șor.
Marina Tauber și Ilan Șor sunt acuzați în baza articolului 243 din Codul Penal.
Ilan Șor a devenit pentru prima dată deputat în anul 2019. Acesta s-a prezentat la prima ședință de constituire a parlamentului pe 21 martie 2019, însă după aceasta nu a mai pășit pragul legislativului. El, împreună cu Plahotniuc au fugit din țară în luna iunie, după ce s-a format majoritatea parlamentară dintre Blocul ACUM și PSRM. Din 11 iulie 2021, acesta din nou a devenit deputat și, la fel, nu se prezintă la ședințe. Anterior, Șor a mai cerut deputaților să susțină o luare de cuvânt de la tribuna parlamentului printr-o conferință video, însă nu i s-a permis.
Ilan Șor a fost condamnat în 2017 în prima instanță la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani. Timp de patru ani dosarul lui s-a aflat la Curtea de Apel din Cahul, iar din vara anului 2021 a fost mutat din nou la Curtea de Apel Chișinău. În anul 2019 Șor a fugit din Moldova și este anunțat în căutare.
În același timp, Ilan Șor insistă că în 2019, pe numele său, a fost emis un mandat ilegal de arestare și că imediat ce acesta va fi anulat, se va prezenta în fața procurorilor pentru a depune mărturii.