Astăzi, 23 mai, fostul viceprimar, Victor Chironda, a susținut o conferință de presă privind „acțiunile iresponsabile ale primarului și arhitectorului-șef al capitalei pe subiectul demolării Hotelului Național”.
În cadrul conferinței, Victor Chironda, a menționat că cere demisia actualei echipe municipale, subliniind următoarele.
„Organizez această conferință deoarece consider necesar să informez publicul despre faptul că funcționarii din primăria Capitalei, în frunte cu primarul Ion Ceban, sunt pe cale să realizeze o nouă fază a operațiunii speciale care urmărește demolarea Hotelului Național. După cum știți […] vineri, în preajma clădirii Hotelului au fost observate lucrări de delimitare, îngrădire a zonei și a fost anunțat în presă că încep lucrări de demolare a Hotelului Național. Tipul de lucrări care se efectuau acolo mi-au trezit dubii, această activizare rapidă, vineri, la sfârșit de săptămână”, a declarat Chironda.
Subliniind că toate aceste acțiuni nu sunt decât „o mimare din partea primăriei”.
De asemenea, tot azi, primarul capitalei Ion Ceban, a solicitat Guvernului să includă clădirea în registrul monumentelor ocrotite de stat, menționând că acțiunile de demolare a Hotelului Național sunt organizate „pentru a sustrage atenția de la scumpirile care au loc în fiecare zi”.
Vezi AICI declarațiile lui Ceban.
Amintim că, la 20 mai, viceprimarul capitalei, restabilit în funcție prin hotărârea instanței de judecată, Victor Chironda, a declarat că demolarea clădirii Hotelului Național a început. Teritoriul era izolat, iar la fața locului fiind prezente două echipaje a poliției.
„Băieții se apucă de demolat. Repejor, cât nu a fost numit noul șef al Procuraturii Anticorupție. Se pare că între timp, au mai fost emise ceva autorizații, s-au mai făcut ceva înțelegeri. Încă o proprietate a statului «valorificată» cu succes”, a scris Victor Chironda pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Chironda mai menționase pe pagina sa de Facebook că, în decembrie 2021, arhitecta-șefă a Chișinăului, Svetlana Dogotaru, spunea că autorizația de desființare emisă în 2021 nu mai este valabilă.
Menționăm că arhitecta șefă a municipiul Chișinău, Svetlana Dogotaru împreună cu viceprimarul Ilie Ceban sunt cei care au pregătit și semnat proiectul de desființare a Hotelului „Național”.