Orașul Rubijne, din regiunea Lugansk „a împărtășit soarta Mariupolului”, a declarat pe Telegram șeful Administrației Militare Regionale, Serhi Haidai, menționând totodată că practic toate clădirile au fost făcute una cu pământul și că multe dintre ele nu pot fi reparate.
„Rubijne a împărtășit soarta Mariupolului. Orașul industrial a fost distrus până la pământ, nu există clădiri intacte, multe case nu pot fi reparate. Sunt cimitire în curți”, a scris Serhi Haidai pe Telegram.
Haidai a subliniat că, înainte de război, în Rubijne locuiau peste 60 000 de oameni, adăugând că acesta a fost redus astăzi la „o cutie de cărămizi prădate și jefuite” care trebuie reconstruită aproape de la zero.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!