Cetățenii vor putea avea acces online la documentele de arhivă. Sunt disponibile dosarele Partidului Comunist al Moldovei din anii 1940-1953

RSSM
Foto: Agenția Națională a Arhivelor

Agenția Națională a Arhivelor anunță despre lansarea unui proiect de durată, care are drept scop facilitarea, de la distanță, a accesului la informația arhivistică. Proiectul menționat presupune postarea online, în format PDF cu sistem de căutare prin cuvinte-cheie, a tuturor inventarelor.

Pentru început va fi disponibil Fondul 51 din cadrul Direcției Arhiva Organizațiilor Social-Politice, unul dintre cele mai valoroase și solicitate fonduri care conține dosare ale Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. Acum, sunt disponibile inventarele 1-12 care acoperă anii 1940-1953, cea mai tragică și dificilă perioadă prin care a trecut populația din teritoriile actuale ale Republicii Moldova, în decursul secolului al XX-lea.

Prin urmare, oricine poate selecta dosarul care îl interesează și solicita o copie electronică a acestuia, prin achitarea serviciilor online conform legislației în vigoare.

Agenția Națională a Arhivelor anunță că lista inventarelor va fi completată periodic.

Vedeți mai jos dosarele Partidului Comunist al Moldovei din anii 1940-1953:
# Fondul 51, inventarul 1, Comitetul Central al PCM (1940-1943);
# Fondul 51, inventarul 2, Comitetul Central al PCM (1944);
# Fondul 51, inventarul 3, Comitetul Central al PCM (1945);
# Fondul 51, inventarul 4, Comitetul Central al PCM (1946);
# Fondul 51, inventarul 5, Comitetul Central al PCM (1947);
# Fondul 51, inventarul 6, Comitetul Central al PCM (1937-1951);
# Fondul 51, inventarul 7, Comitetul Central al PCM (1948);
# Fondul 51, inventarul 8, Comitetul Central al PCM (1949);
# Fondul 51, inventarul 9, Comitetul Central al PCM (1950);
# Fondul 51, inventarul 10, Comitetul Central al PCM (1951);
# Fondul 51, inventarul 11, Comitetul Central al PCM (1952);
# Fondul 51, inventarul 12, Comitetul Central al PCM (1953).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente