Direcția Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți, în calitate de Beneficiar/Partener principal al proiectului „Together for a better educational integration of children with special educational need” – „Împreună pentru o integrare educațională mai bună a copiilor cu cerințe educaționale speciale”, 2SOFT/1.1/133, informează că, în ultima etapă de implementare a proiectului, pe parcursul lunii aprilie 2022, a fost organizată o serie de activități transfrontaliere cu scopul de a consolida eforturile comune în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani pentru a dezvolta continuu domeniul Educației Incluzive în cadrul învățământului general.
Seria activităților „fără frontiere” a debutat cu organizarea la data de 1 aprilie 2022, în contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, a activității transfrontaliere cu genericul „Incluziune, Cafea, Parteneriate”. Obiectivul principal al activități a urmărit dezvoltarea unui parteneriat durabil și de încredere a comunității educaționale transfrontaliere, în zona Bălți – Botoșani, în promovarea Educației Incluzive. Evenimentul a reunit într-o discuție neformală, peste 80 profesioniști ai sistemului educațional din Republica Moldova și România (în regim hibrid – conectarea partenerilor din România prin intermediul platformei Zoom), care au accentuat importanța asigurării creșterii continue a nivelului de informare și conștientizare publică privind problematica autismului, precum și importanța integrării copiilor cu tulburări din spectrul autist în socio-educațional, a intervenției timpurii și a aplicării instrumentelor inovatoare în planurile de comunicare, limbaj, comportamente și socializare. În cadrul activității, participanții au împărtășit experiența personală și profesională și au dezbătut într-un panel de discuții privind viziunea de a promova o înțelegere mai bună a autismului și sporirea nivelului de conștientizare a problemelor sociale ale persoanelor cu autism și a familiilor acestora.
Foto: Direcția Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți
În același context, a doua activitate cu impact transfrontalier a fost desfășurată la 4 aprilie 2022, având tematica „Exemple de bune practici. Un parteneriat „fără frontiere”. Obiectivul principal al activități transfrontaliere a urmărit diseminarea experiențelor pedagocice valorice și schimbul bunelor practici ale cadrelor didactice implicate în implementarea proiectului din regiunea Bălți – Botoșani. Evenimentul a fost organizat simultan în cele cinci instituții educaționale pilot din municipiul Bălți (în regim hibrid – conectarea partenerilor din România prin intermediul platformei Zoom) și a devenit o platformă de dialog a actorilor-cheie, pentru împărtășirea lecțiilor învățate în procesul realizării politicilor de educație incluzivă. Cei peste 100 participanți au discutat despre metodele și instrumentele aplicate în asigurarea serviciilor de suport pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și familiilor acestora, cât și despre impactul activităților din cadrul proiectului asupra comunităților educaționale, din perspectiva formării și dezvoltării competențelor profesionale a cadrelor didactice și prestarea serviciilor de intervenție specializată, de recuperare, terapie educațională și consiliere. Transformările socio-educaționale în Republica Moldova și România impun dezvoltarea noilor abordări atât în organizarea procesului educațional, cât și în consolidarea și îmbunătățirea sistemului de management în instituțiile educaționale. În acest context, activitatea transfrontalieră „Exemple de bune practici. Un parteneriat „fără frontiere” va contribui la consolidarea unei rețele de profesioniști ai sistemului educațional din regiunea Bălți – Botoșani și asigurarea suportului continuu factorilor implicați în procesele educaționale cu copiii cu cerințe educaționale speciale.
Foto: Direcția Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți
Este necesar de a fi menționat că, în perioada 6-8 aprilie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, lider de parteneriat, a organizat activități transfrontaliere, în cadrul cărora cele cinci instituții educaționale pilot din municipiul Bălți au împărtășit experiențe în domeniul incluziunii educaționale. Totodată, la 8 aprilie 2022, beneficiarii direcți din Republica Moldova (copii cu cerințe educaționale speciale, părinți, cadre didactice) au participat la discuții comune cu beneficiarii direcți din România privind importanța și necesitatea activităților proiectului și impactul acestuia asupra dezvoltării școlii incluzive, care răspunde nevoilor tututor copiilor.
În aceeași ordine de idei, la data de 5 aprilie 2022, a fost desfășurat workshop-ul transfrontalier „Valorile și tradițiile care ne unesc” – activitate menită să promoveze aplicarea noilor metode, modele și strategii de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale și sensibilizarea comunității în vederea formării culturii inclusive. Astfel, În ajunul Sfintelor Sărbători de Paști, în cele 10 instituții educaționale pilot din municipiul Bălți și județul Botoșani, circa 100 copiii cu cerințe educaționale, cu suportul pedagogilor și cadrelor didactice de sprijin, au realizat activități creative privind decorarea ouălor de Paște prin diferite metode și tehnici ecologice. Evenimentul a fost organizat în regim hibrid, partenerii din România fiind conectați prin intermediul platformei Zoom. Activitatea a fost moderată de Ina Ilașciuc-Ungureanu, artistă emerită a Republicii Moldova și Eugenia Moldovanu, meșteră populară. Totodată, în baza unui parteneriat solid cu Centrul de Cultură și Tineret mun. Bălți, atmosfera evenimentului a fost susținută de Ansamblul Folcloric „Altița” în baza unui program artistic tematic. Obiectivul principal al activități a urmărit dezvoltarea atitudinilor valorice față de cultură, ca factor determinant în implementarea educației incluzive.
Foto: Direcția Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți
Organizarea seriei de activități „fără transfrontaliere” se încadrează în demersul Direcției Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți de a promova incluziunea la toate nivelurile și de a contribui la conjugarea eforturilor și atuurilor comunității educaționale pentru a oferi tuturor copiilor o experiență educativă mai amplă și mai bogată.
Proiectul „Together for a better educational integration of children with special educational need” – „Împreună pentru o integrare educațională mai bună a copiilor cu cerințe educaționale speciale”, 2SOFT/1.1/133, implementat de către Direcția Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți și Inspectoratul Județean Botoșani în calitate de Lider de parteneriat este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, proiect de tip SOFT, Obiectivul tematic 2: Sprijin pentru educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, Prioritatea 1.1 Cooperare instituțională în domeniul educațional în vederea creșterii accesului la educație și a calității acesteia – Joint Operational Programme Romania-Republic of Moldova 2014-2020, 2nd Call for proposals.