Deputații au votat în ședința de astăzi propunerea guvernului de a prelungi starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova cu încă 60 de zile. Această solicitare din partea guvernului de a prelungi starea de urgență a venit în contextul războiului din Ucraina.
„Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată în proiectul de hotărâre votat în parlament.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 25 aprilie 2022.
Amintim că, la 24 februarie, parlamentul a decis instituirea stării de urgență în Republica Moldova pentru 60 de zile, în legătură cu situația privind securitatea națională după atacul Rusiei în Ucraina.
În această perioadă a fost instituit un regim special de intrare și ieșire din țară, de folosire a spațiului aerian, dar și măsuri care să asigure gestionarea fluxului persoanelor refugiate din Ucraina.
Amintim că, pe 15 aprilie, după doi ani de pandemie, CNESP a anulat starea de urgență în sănătate publică de pe teritoriul Republicii Moldova – acest lucru presupune că toate restricțiile legate de COVID-19 au fost anulate.