Ministerul Sănătății anunță că, pe parcursul zilei de ieri, au fost confirmate 165 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, dintre care 55 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 2 857 de teste.
Printre persoanele infectate sunt 14 lucrători medicali: opt doctori, patru asistenți medicali și doi angajați din rândul personalului auxiliar.
În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 228 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 42 de pacienți, dintre care șase – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 245 de persoane au fost vindecate.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 801 persoane, iar 1 050 se află sub supraveghere.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 516 864. În total, 504 008 persoane au fost tratate, iar 11 487 au decedat din cauza COVID-19.