Maia Sandu a promulgat legea care interzice folosirea simbolurilor utilizate de Rusia în războiul din Ucraina

panglica
Foto:depositphotos.com

Maia Sandu a promulgat astăzi legea privind interzicerea simbolurilor utilizate de Rusia în războiul din Ucraina, inclusiv panglica „Sfântului Gheorghe”. Legea va intra în vigoare din momentul publicării, a anunțat Maia Sandu.

În cazul în care o persoană fizică va confecționa, va vinde, va deține sau va răspândi public aceste simboluri, aceasta va risca să obțină o amendă între 4 500 și 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. În cazul persoanelor juridice sau cu funcții publice amenzile se ridică până la 18 000 de lei.

Maia Sandu a precizat că nu se interzice celebrarea zilei de 9 mai, „este o zi în care vom comemora tragediile din cel de-al Doilea Război Mondial”.

„Literele niciunui alfabet nu pot fi folosite pentru înstrăinare și dezbinare, ele nu pot incita la crime și atrocități. Ele nu pot servi pentru glorificarea invaziei unei țări suverane. Alfabetele și literele au fost create pentru buna comunicare și armonie umană. Noi avem propriile însemne naționale, religioase și comunitare. Noi prețuim diferite însemne internaționale, dovadă a faptului că facem parte din marea familie a lumii iubitoare de libertate și pace. Suntem o țară de oameni cumpătați, binevoitori și pașnici. Noi prețuim pacea și știm să o apărăm de provocări și rea-voință. De aceea nu putem tolera imagini care ne dezbină, ne incită la ură, ne îndeamnă la conflicte și ciocniri. Sub drapelul nostru național ne regăsim cu toții, indiferent de vârstă, gen, etnie, religie sau profesiune. Nu avem nevoie de simboluri care ne învrăjbesc. Unitatea noastră este în diversitate, de aceea haideți să fim uniți, să fim împreună, mai ales în ajunul luminatelor sărbători pascale. Calmul și consolidarea este tot ce ne ajută. Moldova este o țară a păcii în care ne unim spiritele și inimile. Solidari unii cu alții în această criză a războiului, empatici în această catastrofă umană – aceștia suntem și așa vom fi mereu!”, a declarat Maia Sandu.

În același timp, Igor Dodon și membrii BCS au spus că vor purta de 9 Mai panglica „Sfântul Gheorghe”. Conform legii, aceștia nu vor fi sancționați fiindcă legea respectivă nu va intra în vigoare până în data de 9 mai. După cum am menționat mai sus, acest proiect de lege va intra în vigoare după ce vor trece trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Vă amintim, că pe 14 aprilie, deputații au votat în a III-a lectură finală modificările la Codul Contravențional care prevăd interzicerea simbolurilor rusești „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente