În data de 14 aprilie a avut loc a noua ediție a campionatului de vinuri din Republica Moldova, Marea Degustare de Fetească Neagră, organizat și suținut de vinador.ro. De acestă dată, participanții la eveniment au ales cel mai bun vin sec, Fetească Neagră.
La campionat au participat 14 vinuri de la 13 crame, una dintre crame participând cu două vinuri: The Governor (Castel Mimi), Aurelius Wine, Vinum, Novak Winery, Vinuri de Comrat, I’m Winery, Divus Winery, Chateau Vartely, Land of Basarabia, Castel Mimi, Vinăria din Vale, Poiana Winery, Agrici Wine, Apriori.
Degustarea a avut loc în orb, ce înseamnă că participanții nu au știut cramele de la care degsutau vinul, acestea au fost dezvăluite doar la sfârșitul evenimentului.
În urma votării au fost premiate trei crame care au acumulat cel mai mare punctaj:
# Locul 1: Land of Basarabia;
# Locul 2: Apriori;
# Locul 3: I’m Winery
În cadrul campionatului, juriul a fost format din 50 de participanți, iubitori ai vinului, persoane inițiate sau mai puțin inițiate în acest domeniu, care au venit pe bază de bilete la evenimment. Aceștia au votat prin intermediul telefoanelor mobile, având acces la un formular pe care l-au primit în urma scanării unui QR cod. Vinurile au fost notate pe o scară de la 1 la 10, 1 fiind cea mai mică notă și 10 cea mai mare.
Arcadie Scobioala, fondatorul vinador.ro și organizatorul evenimentului a declarant:
„Ca și la edițiile precedente, participanții, oameni din domenii și cercuri diferite, dar pe care îi unește dragostea pentru vin, au degustat și au votat vinul lor preferat. Ne bucurăm că acest tip de evenimente este tot mai apreciat atât de public, cât și de vinificatori. Mulțumim tuturor cramelor care au participat pentru încredere, sperăm că aceste rezultate îi vor motiva să creeze în continuare vinuri de cea mai înaltă calitate. Felicitări câștigătorilor, ne revedem la edițiile următoare.”
Campionatul de vinuri din Republica Molodva este la a IX-a ediție. Pe parcursul acestui an sunt planificate și alte ediții în care vor fi degustate vinuri albe, rose și roșii.