Grecia renunță la toate restricțiile legate de COVID-19 pe durata sezonului turistic de vară

Grecia
Foto:www.reuters.com

Potrivit agenției de știri Reuters, autoritățile din Grecia au anunțat astăzi, 13 aprilie, că, pe perioada sezonului turistic de vară, restricțiile de COVID-19 vor fi anulate. Nu va mai fi necesar să fie purtată masca de protecție sau să fie prezentat certificatul de vaccinare, iar restabilirea acestor restricții este planificată pentru luna septembrie.

Conform informațiilor, în Grecia a scăzut riscul infectărilor cu COVID-19 în ultimele săptămâni. De exemplu, pentru ziua de ieri, 12 aprilie, a fost înregistrat un număr minim record de 15 000 de cazuri și 64 de decese, iar din numărul total al populației – 72 % deține deja doza completă de vaccinare.

Astfel, începând cu 1 mai 2022 până pe 31 august 2022, atât locuitorii cât și turiștii nu vor trebui să prezinte certificatul de vaccinare împotriva virusului pentru accesul în spații închise sau deschise de pe teritoriul Greciei, precum restaurantele. De asemenea, autoritățile grecești au anulat și prezentarea certificatului digital UE de confirmare a vaccinării împotriva COVID-19 la intrarea în țară.

Prin urmare, purtarea măștilor în interiorul încăperilor tot nu va fi obligatorie începând cu 1 iunie 2022, iar elevii se vor reîntoarce la școală în format fizic după vacanța de Paște, fără a fi necesar să prezinte în mod regular autotestări negative de COVID-19.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente