Biroul Național de Statistică (BNS) a publicat evoluția prețurilor de consum în Republica Moldova în luna martie 2022. Astfel, prețurile medii de consum la produsele alimentare au crescut cu 4,62 % în luna martie 2022 față de luna februarie 2022. Concomitent, prețurile medii la mărfurile nealimentare s-au ridicat cu 3,67 %, iar la serviciile prestate populației – cu 3,84 %.
Cele mai semnificative creșteri au fost înregistrate la următoarele produse alimentare:
# sare alimentară – 42,5 %;
# unt – 15,1 %;
# crupe – 14,3 %;
# orez – 13,1 %.
Pe de altă parte, prețul ouălor de găină a scăzut cu aproximativ 5,3 %.
Top 3 cele mai mari creșteri la mărfurile nealimentare:
# gaz lichefiat – cu 18,2 %;
# carburanți – cu 14,9 % (inclusiv la motorină – cu 22,1 %, benzină – cu 11,4 %);
# cărbune de pământ – cu 10,7 %.
Top 3 creșteri înregistrate la serviciile prestate populației:
# serviciile de transport de persoane în trafic raional, interraional și internațional – cu 34,8 %;
# serviciile pentru întreținerea copiilor în creșe și grădinițe – cu 14,6 %;
# cursurile de instruire pentru obținerea permisului de conducere – cu 12,4 %.
Mai multe informații puteți găsi aici!