(video) Lista celor 23 de filme care au luat Oscarul din 2000 încoace

filme
Foto:colaj #diez

În acest an, oscarul pentru cel mai bun film a mers către lungmetrajul „Everything Everywhere All at Once”. Un an mai devreme, filml „CODA”, regizat de Sian Heder, a fost premiat și el în cadrul galei de decernare a premiilor Oscar. Echipa #diez vă propune lista celor 23 de lungmetraje care au câștigat Oscarul la categoria cel mai bun film, din 2000 încoace. De menționat, chiar dacă ceremoniile Oscar sunt organizate, de obicei, la început de an, premiile sunt acordate pentru anul precedent.

# 2000 – „Gladiatorul”

Regizorul Ridley Scott readuce publicului de cinema bătăliile glorioase din vremea romanilor într-o poveste impetuoasă despre curaj și revanșă. Marele general roman Maximus a condus din nou legiunile spre victorie pe câmpul de luptă. Odată ce s-a terminat războiul, Maximus se gândește să se întoarcă acasă, la soția și la fiul său. Cu toate acestea, muribundul împărat Marcus Aurelius mai are o sarcină pentru general: să-i transmită puterea. Invidios pe Maximus, moștenitorul tronului, Commodus, ordonă execuția sa și a familie sale. Scăpând cu greu de la moarte, Maximus ajunge sclav și este antrenat ca gladiator în arenă, astfel  începând să-i crească faima.

# 2001 – „O minte sclipitoare”

Este drama intensă a unui geniu adevărat, a unui matematician în viață, pe nume său John Forbes Nash. Chipeșul și excentricul Nash face o descoperire în tinerețe, fiind pe punctul afirmării internaționale. Ascensiunea sa rapidă în stratosfera intelectualității își schimbă însă dramatic cursul, când geniul său nativ este sufocat de o boală incurabilă. Înfruntând niște încercări, care i-ar fi pus la pământ pe alții, Nash revine la viață și în activitate datorită ajutorului soției sale, Alicia. Din lupta cu boala, el iese triumfător și primește premiul Nobel în 1994.

# 2002 – „Chicago”

Roxie Hart, o actriță în aparență inocentă, care visează să-și schimbe viața monotonă cu ajutorul talentelor sale, este atrasă de mirajul șansei și a aventurii, întrevăzut în Orașul Vânturilor. Visul lui Roxie este să aibă tot atât de mult succes ca și celebra actriță de vodevil, Velma Kelly. Roxie își vede visul împlinit atunci când, din cauza unor circumstanțe neobișnuite, se trezește în închisoare alături de idolul său, atât actrița cât și starleta fiind acuzate de crimă.

# 2003 – „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”

Forțele lui Sauron au atacat capitala Gondor din Minas Tirith în asediul suprem asupra omenirii. Păzit de un lord slăbit, regatul odinioară măreț nu a avut niciodată nevoie mai mare de un rege. Dar va găsi Aragorn tăria de a deveni ce i-a fost sortit să devină și să-și întâmpine destinul.

# 2004 – „O fată de milioane”

Maggie Fitzgerald are 31 de ani, este chelneriță și își propune să facă ceva cu viața ei. Îi place boxul și încearcă să-l convingă pe antrenorul Frankie Dunn să o învețe să boxeze. Inițial, acesta o refuză, însă ea nu se dă bătută dorind să-i arate că este demnă să-i fie discipol.

# 2005 – „Povești din L.A.”

Mișcându-ne cu viteza vieții, suntem sortiți să ne ciocnim unii de alții. O casnica din Brentwood și soțul ei procuror general. Un persan proprietar de magazin. Doi detectivi de poliție care sunt și iubiți. Un regizor de televiziune afroamerican și soția lui. Un meseriaș mexican. Doi hoți de mașini. Un polițist începător. Un cuplu coreean de vârstă mijlocie. Toți trăiesc în Los Angeles. Și în următoarele 36 de ore, ei se vor ciocni cu toții unii de alții.

# 2006 – „Cârtița”

În războiul dintre poliție și mafia irlandeză, tânărul Billy Costigan devine o piesă esențială, el fiind născut în cartierul unde clanul mafiot își avea cartierul general. Căpitanul Queenan și ajutorul său, Dignam, îi cer lui Costigan să se infiltreze într-un grup mafiot condus de Frank Costello. Este un film despre munca polițiștilor sub acoperire, despre prietenie și trădare, despre dragoste și fatalitate.

# 2007 – „Nu există țară pentru bătrâni”

Un thriller pasionant, realizat de Joel și Ethan Coen, după un roman al celebrului scriitor american distins cu premiul Pulitzer, Cormac Mccarthy. Acțiunea se petrece în vremurile noastre, când traficanții de droguri își fac de cap, iar orășelele au devenit poligoane de tragere în aer liber.

# 2008 – „Vagabondul milionar”

Jamal Malik este eroul principal al filmului, un orfan care a trăit toată viața la periferiile orașului indian Mumbai. Fiind la un pas de câștigarea marelui premiu de 20 de milioane de rupii (aproximativ  500 000 de dolari), Jamal este arestat de poliție sub suspiciunea de fraudă. Întrebarea tuturor este cum poate ajunge un copil al străzii, analfabet, să cunoască toate răspunsurile emisiunii.

# 2009 – „Misiuni periculoase”

Irak. Protagoniști ai unui joc de-a șoarecele și pisica, niște soldați geniști americani trebuie să supraviețuiască într-un oraș în care orice localnic este un potențial dușman și orice obiect – o potențială bombă.

# 2010 – „Discursul regelui”

Bazat pe o poveste adevărată, filmul descrie relația de prietenie care se leagă între cel care avea să devină regele George al VI-lea și Lionel Longue, un logoped mai puțin obișnuit.

# 2011 – „Artistul”

George Valentin, un cunoscut actor de filme mute, își pierde treptat din succes și astfel ajunge în situația de a depune mari eforturi pentru a salva cinematografia mută și implicit pentru a-și susține cariera.

# 2012 – „Argo”

Bazat pe evenimente reale, thrillerul dramatic „Argo” prezintă o operațiune sub acoperire, pe viață și pe moarte, de salvare a șase americani. Acțiunile au avut loc în timpul atacului iranian soldat cu luare de ostatici.

# 2013 – „12 ani de sclavie”

Filmul este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supraviețuire și libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabilește valoarea umană.

# 2014 – „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței”

Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson (Michael Keaton) vede cum dispare încet-încet din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenția și de a simți, o dată în viață, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât și de publicul larg, Riggan plănuiește o piesă pe Broadway.

# 2015 – „Spotlight

Filmul spune povestea incredibilă, dar adevărată, a echipei Spotlight, constituită din câţiva jurnalişti de investigaţii de la Boston Globe, care au obţinut Premiul Pulitzer pentru cutremurătoarea lor dezvăluire, din 2002, privind muşamalizarea sistematică de către Biserica Catolică a numeroase acte de pedofilie comise de peste 70 de preoţi ai săi.

# 2016 – „În lumina lunii”

Filmul urmărește povestea unui tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume.

# 2017 – „Forma apei”

O poveste fantastică, petrecută în timpul Războiului Rece în America, în jurul anului 1962. În laboratorul guvernamental ascuns de securitate în care lucrează, singuratica Elisa este prinsă într-o viață izolată. Viața ei se schimbă pentru totdeauna când ea și Zelda – colega de serviciu – descoperă un experiment secret.

# 2018 – „Green Book: O prietenie pe viață”

Povestea reală a unei prietenii improbabile dintre un pianist de culoare şi un italiano-american dur, pe care cel dintâi îl angajează ca şofer şi asistent personal. Unde? În America anilor ’60, când rasismul şi prejudecăţile încă erau o normalitate.

# 2019 – „Parazit”

Parazit este un film de comedie neagră și thriller sud-coreean din 2019. În film este redată povestea unei familii sărace care pune la cale un plan pentru a deveni angajați domestici ai unei familii înstărite dându-se drept persoane extrem de calificate și neînrudite.

# 2020 – „Nomadland”

Nomadland este un film dramatic american din 2020 regizat de Chloé Zhao, care a scris, editat și coprodus filmul. Filmul se bazează pe cartea de non-ficțiune din 2017 Nomadland: Surviving America in the Twenty-First Century scrisă de Jessica Bruder și urmărește o femeie care își părăsește micul oraș pentru a călători în Vestul mijlociu american.

# 2021 – „CODA”

Filmul „CODA” spune povestea adolescentei Ruby, singurul membru fără deficienţe auditive dintr-o familie afectată de surditate. Atunci când compania de pescuit a familiei sale este ameninţată, Ruby se confruntă cu un puternic conflict interior, fiind prinsă între dorinţa ei de a-şi urma pasiunea pentru muzică la Berklee College of Music şi temerile legate de abandonarea părinților.

# 2022 – „Everything Everywhere All at Once”

Filmul ne vorbește despre o imigrantă chineză de vârstă mijlocie care pleacă într-o aventură deosebită în care ea singură poate salva existența umană explorând alte universuri și conectându-se cu viețile pe care le-ar fi putut duce.

* Anul care este indicat în stânga filmelor se referă la data când acestea a fost lansate, nu când au fost premiate la Oscar. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente