Războiul declanșat pe teritoriul Ucrainei a determinat mii de cetățeni ucraineni să-și părăsească casele pentru un refugiu mai sigur în țările vecine. Astfel, în Republica Moldova, Polonia, România, dar și în alte state din regiune, sute de ucraineni și-au găsit un adăpost. Tinerii noștri, care sunt studenți pe teritoriul României și care cunosc limba rusă, au hotărât să ajute autoritățile, organizațiile obștești și grupurile de inițiativă române în procesul de gestionare a refugiaților ucraineni.
Aceștia ne-au povestit despre motivația lor de a deveni voluntari translatori și voluntare translatoare, dar și despre amintirile acelei experiențe care, în măsură diferită, i-a emoționat pe fiecare dintre ei.
Damian Bălănescu, 21 de ani, student la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Facultatea Bioinginerie Medicală, specialitatea BFKT, anul III, translator pentru limbile rusă, română și engleză.
„Mediul înconjurător m-a făcut să devin un traducător pentru vecinii noștri din Ucraina. M-am gândit că dacă pot și am abilitatea să ofer o mână de ajutor, atunci de ce să nu o fac? 
Să ajut persoanele la nevoie mereu mi s-a părut un gest interesant și util, iar fiecare zi din activitatea mea de voluntar-traducător era o nouă istorie și o nouă încercare. Au existat momente când eram «tras de mânecă» simultan de către mai mulți refugiați pentru că doreau să fie traduse mai multe lucruri și peste cinci ore eram deja devastat. Cea mai mare parte din munca mea ca voluntar am făcut-o la aeroportul din Iași, însă am mai fost și la centrul Agora și la căminul 1 Mai. În primele zile era mare haos, nu știam ce să fac și cum să ajut, însă cu timpul am început să simt persoanele care au nevoie de ajutorul meu. Am găsit ușor locațiile unde era necesară traducerea și nu am întâmpinat probleme cu acest lucru. Chiar din prima dimineață, după ce ucrainenii au început să traverseze masiv frontiera, m-am trezit membru a șase grupuri de traducători și traducătoare, deși nu făceam parte din nicio asociație locală. Mi-a plăcut experiența mea de voluntar, în special cea de «vameș» la aeroportul din Iași. Am repetat probabil de 2 000 de ori, în rusă, română și engleză fraza: «Aveți apă, alcool, dezinfectant sau parfum mai mult de 100 de ml? Dacă da, scoateți».”
Ionela Sacara, 20 de ani, studentă la Facultatea CBG (chimie, biologie și geografie), specialitatea Chimie Medicală, Timișoara, anul I, translatoare pentru limbile rusă, română și engleză.
„Am devenit voluntară translatoare foarte simplu. 
Aveam un transfer de trenuri de șapte ore în care tot urmăream diferiți voluntari cum se mișcau prin Gara de Nord din București, m-am apropiat de ei și am zis că știu limba rusă și că vreau să fiu voluntară. Sigur că foarte repede mi s-a găsit de lucru, în special că nu era prima mea experiență în voluntariat. Mi-a plăcut foarte mult să interacționez cu oameni și să resimt emoția acelui moment când înțelegi că lucrul tău este de folos cuiva, acest sentiment este unic și te face să te simți mai bine. De obicei nu stăteam mult în tură și nu reușeam să obosesc, deși era foarte multă muncă. M-am întâmpinat frecvent cu faptul că uneori voluntari și voluntare (din neștiință) puteau să-i ducă în eroare pe refugiații din Ucraina cu informații neverificate. Din păcate, am întâmpinat nu doar un astfel de caz, dar totul se rezolva spre final. Experiența m-a făcut să resimt o gamă mare de emoții alături de colegii mei voluntari și voluntare, pentru care sunt nespus de recunoscătoare.”
Igor Dunder, 23 de ani, student la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea Automatică și Informatică Aplicată, anul IV, translator pentru limbile rusă, română și ucraineană.
„Am devenit translator din limba rusă în cea română după ce am văzut un anunț pe Facebook. Am decis să ajut în traducerea limbii române căci cred ca este un gest forte important acum pentru refugiații din Ucraina care trec prin aceste timpuri grele. Mi-a fost ușor să-mi găsesc un loc în calitate de voluntar deoarece Brașovul avea mare nevoie de astfel de persoane. Ca voluntar, am activat în cadrul centrului comunitar CATTIA Brașov timp de două săptămâni, iar experiența a fost una interesantă pentru mine și plină de provocări, spre exemplu am tradus conversația dintre un medic și un copil. În mare parte, lucrul nostru ca voluntari constituia din înregistrarea, cazarea și traducerea conversațiilor dintre autorități și refugiați.”
Daniel Arnaut, 19 ani, student la Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, anul I, translator pentru limbile rusă, română și engleză.
„Am decis să devin voluntar translator pentru că doream să ajut refugiații din Ucraina să treacă mai ușor prin aceste procese neplăcute. La București era un flux mare de refugiați care ajungeau panicați și nu știau ce să facă și la cine să se adreseze, așa că am decis să-i ajut eu cu asta! 
Din întâmplare, am văzut un anunț în care se căutau translatori și translatoare în București și am contactat persona. Curând am ajuns sa fiu și eu unul dintre acei voluntari. În timpul traducerilor, am avut ocazia să văd chipuri triste, neliniștite și disperate, lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată atât de intens. Făcând bine și ajutând nu observam cum trece timpul. Nu știam nici ce este oboseala pe care o ascundeam printre emoții. Am activat ca voluntar la Gara de Nord din București, din a patra zi de război și până acum. Ziua pentru mine începea din momentul când îmbrăcam vesta de traducător și începeam să-mi execut activitățile zilnice precum îndrumarea refugiaților în sala de așteptare, întâlnirea acestora la puntea de coborâre din tren (cei mai mulți veneau din Tulcea, Iași, Chișinău, Suceava sau Galați), iar mai apoi îi ajutam să-și cumpere bilet sau să afle alte informații necesare. Le căutam transport, în caz că nu erau trenuri, și îi anunțam când trenul sosea, în caz că era. M-a impresionat mult povestea unui bărbat ucrainean care a mers pe jos cinci zile și cinci nopți pentru a ieși din țară.”
Elena-Maria Dima, studentă la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, Iași, specialitatea „Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole și Dezvoltării Rurale”, anul I, translatoare pentru limbile rusă și engleză.
„Încă din prima zi când am citit despre atacul Rusiei, m-am gândit cum aș putea să ajut persoanele afectate. Nu a durat mult timp și o colegă de facultate, care știa că știu limba rusă, mi-a propus să merg la punctul de trecere a frontierei și să ajut la traducere. 
Am acceptat imediat și în nici o oră eram deja la vamă alături de alți/alte voluntari și voluntare, iar de atunci am făcut voluntariat încontinuu. În primele două zile ajungeam acasă plânsă, obosită și dezamăgită din cauza celor retrăite, dar treptat am înțeles ca acești oameni au nevoie să vadă alte emoții pe chipurile noastre, așa că încercam pe cât puteam de mult să nu-mi dau frâu liber sentimentelor. Am activat două săptămâni în calitate de voluntară la vama de la Sculeni, acum facultatea nu îmi permite să merg atât de frecvent pe acolo, însă am reușit să cazez câteva familii de refugiați în Iași pe care îi vizitez destul de des și îi ajut cu provizii și lucruri necesare. Primele zile simțeam mii de emoții, practic fiecare doamnă mă lua în brațe și începeam să plângem împreună, în special din motiv că soțul acesteia era rămas acasă. Odată, un copilaș de trei-patru anișori a mers să-și aleagă o jucărie, iar din grămadă mare, a ales doar o mașinuță de război. Altădată, o doamnă pe care am lăsat-o să se încălzească în cortul cu provizii am găsit-o plângând după ce m-am întors la ea. Casa ei fusese bombardată și nu mai rămăsese nimic din ea.”
Sergiu Doban, 20 de ani, student la Universitatea Maritimă din Constanța, Facultatea Electromecanică Navală, translator pentru limbile rusă, română și engleză.
„Am decis să îmi dedic timpul liber activităților de voluntariat în traducerea limbii române în cea rusă, întrucât la punctul de trecere Isaccea din Constanța era o criză mare de persoane care ar fi putut ajuta cu acest lucru, mai exact exista doar un singur traducător autorizat disponibil pentru mii de refugiați. În calitate de voluntar ziua începea dis-de-dimineață cu deplasarea către punctul de trecere, unde înlocuiam ceilalți colegi rămași pe noapte. Datorită personalului de la vamă, am fost instruiți bine în modul de primire a refugiaților, aceștia ne-au repartizat pe ghișee pentru a interacționa direct cu ei. În timpul activităților mele de voluntariat, am devenit martor al unei întâmplări emoționante care a avut loc la punctul de control al pașapoartelor. Într-o zi, la ghișeu s-a apropiat o doamnă care era singură și pe lângă un troler, nu prea mare, avea doar un ghiozdan din care își scotea căpșorul un biet cățel. Am întrebat-o de unde vine și ea mi-a răspuns scurt: «Din Odesa». Vameșul a rugat-o să prezinte pașaportul cățelului, la care doamna i-a răspuns că nu îl are întrucât l-a găsit în acea dimineață pe stradă mic și rănit, iar după ce și-a golit rucsacul de haine și alte lucruri luate în grabă, l-a luat pe cățeluș cu ea. După asta, doamna și cățelul au trecut vama în siguranță.”
Valeria Carauș, 20 de ani, studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, specialitatea Finanțe și Bănci, anul II, translatoare pentru limbile rusă și română.
„Voluntariatul mereu a fost o activitate aproape sufletului meu, de aceea am devenit membră a «Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia» din Suceava, și când am fost anunțați că vom primi refugiați din Ucraina la noi în oraș, am fost receptivă și hotărâtă să mă implic și eu, în special din motiv că știu limba rusă la nivel avansat, dar și pentru că am vrut să susțin cumva refugiații într-o astfel de perioadă grea pentru ei. 
Activitatea de translatoare cu siguranță este una obositoare, mai ales atunci când te afli într-o sală plină de refugiați și toți îți cer ajutorul concomitent, dar pot afirma ferm că este și o experiență interesantă. În primul rând, faci cunoștință cu diferite persoane, oferi sprijin moral, interacționezi și afli multe lucruri noi. Desigur că predominau și momente de disperare și regret după ce vedeam ochii de durere și frică a unor persoane. Am activat în jur de două săptămâni în calitate de voluntară translatoare, într-un local din Suceava, numit «Murillo». Ziua mea începea la ora 6.0, pentru că aveam ore serale la universitate. Activitatea mea zilnică era mai mult organizatorică, făceam lista cu cei care plecau, ajutam cu planificarea transportului spre aeroport sau gară, dar am și reușit să-mi fac prieteni cu care am făcut schimb de contacte. Cel mai tare m-au emoționat cuvintele sincere de mulțumire spuse de refugiați și refugiate, precum și îmbrățișările lor care îmi ofereau o doză mare de căldură. Nu voi uita niciodată momentul când o femeie din sală s-a oferit să mă ajute la spălatul podelelor și la strânsul mesei, spunându-mi că: «Nu am cu ce să te răsplătesc pentru munca ce o faci, dar pot să te ajut să faci curat». Eu am fost plăcut uimită de acest gest și consider că merită respect maxim.”
