În cadrul Campaniei pentru o Justiție Sănătoasă, Asociația Presei Independente (API) și portalul
de știri diez.md lansează un nou concurs pentru verificarea cunoștințelor în domeniul justiției și al drepturilor omului, prin intermediul a două teste de complexitate diferită. La concursul care se va desfășoară în perioada 18 martie-30 iunie 2022 pot participa tineri de 16-35 de ani din țară și din diasporă. Organizatorii planifică să premieze șase câștigători cu ajutorul generatorului online de rezultate random.org.
Testele includ în total 20 de întrebări, câte 10 pentru fiecare dintre cele două nivele de complexitate: ușor-mediu și mediu-dificil. Fiecare participant poate alege unul sau ambele teste, să răspundă la întrebări, apoi să adauge captura cu rezultatul înregistrat la secțiunea „comentarii” a știrii publicate pe Facebook. Tot acolo va fi indicat, obligatoriu, complexitatea testului.
Câștigătorii concursului vor fi selectați prin tragerea la sorți care va fi realizată cu ajutorul generatorului online de rezultate RANDOM. Atenție! Puteți deveni câștigător al concursului chiar dacă răspundeți la un singur test. Totuși, la tragerea la sorți șansele vor fi mai mari dacă răspundeți corect la întrebările ambelor teste.
În total, API planifică să premieze șase persoane, câte trei pentru fiecare test, iar premiile vor consta din tricouri, umbrele, stickuri, sticle speciale pentru apă și materiale promoționale, în funcție de complexitatea testului.
Succes tuturor!