Primii șase lucrători medicali refugiați din Ucraina vor fi angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare din Moldova

doctor
Foto:Facebook/ Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova a eliberat joi, 17 martie, aviz de aprobare a angajării primilor șase lucrători medicali refugiați din Ucraina pe teritoriul țării noastre. Solicitările au parvenit din partea conducătorilor instituțiilor medico-sanitare din Republica Moldova.

Conform comunicatului, patru medici și două asistente medicale urmează să fie angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, atât republicane, cât și raionale, pe perioada stării de urgență.

„În cazul în care personalul medical refugiat din Ucraina va dori să activeze în cadrul instituțiilor moldovenești și după terminarea perioadei de urgență, actele de studii ale acestora vor fi echivalate cu cele locale”, menționează reprezentanții ministerului.


Reamintim că în urma declarației președintelui rus, Vladimir Putin, de a începe o „operațiune specială” în Ucraina, mii de cetățeni ucraineni au traversat hotarul țării lor pentru a putea primi refugiu în Republica Moldova.

Situația de pe teritoriul Ucrainei o puteți urmări în regim livetext aici!

Autoare: Ana-Maria Sîrcu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente