Cum pot reveni acasă moldovenii aflați în Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan sau Tadjikistan

chisinau

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE) a informat că cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul Federației Ruse, al Republicii Kazahstan, al Republicii Kârgâze sau al Tadjikistanului își pot programa zborurile prin statele învecinate care au spațiul aerian accesibil. Se recomandă rutele aeriene încă disponibile, cu escalade în Istanbul, Budapesta, Dubai sau a celor cu alte trasee ce au destinația Iași sau București.

Ulterior, călătoria spre Moldova se va efectua pe cale terestră. O alternativă pentru cetățenii din Republica Moldova sunt autocarele care efectuează curse din Federația Rusă prin țările europene, ocolind teritoriul Ucrainei.

De asemenea, MAEIE îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să nu întreprindă călătorii neesențiale în Federația Rusă și să verifice cu regularitate informațiile difuzate pe pagina ministerului și a Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Pentru informații suplimentare puteți consulta persoanele responsabile de la Secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, aflată pe strada Rojdestvenka 7. Telefon de contact: + 7 (495) 790 75 46. Poștă electronică: [email protected].

Totodată, Centrul de apel al MAEIE poate fi contactat gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova la numărul 0 80 090 990 sau la numerele +373 22 23 20 02, +373 22 20 10 47, +373 78 220 041, inclusiv din străinătate, sau pe poșta electronică [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente