Președinta țării Maia Sandu a publicat un mesaj astăzi, 14 februarie, în contextul situației conflictuale din Ucraina, menționând că aceasta „ne îngrijorează profund” și că, la momentul de față, se examinează mai multe scenarii de dezvoltare a crizei.
„Pentru Republica Moldova, pacea și stabilitatea în regiune sunt foarte importante. Ele ne permit să ne concentrăm pe soluționarea problemelor țării și ale cetățenilor. În aceste zile, însă, suntem cu ochii pe Ucraina. Tensionarea situației la frontiera țării vecine prietene ne îngrijorează profund. Împreună cu Guvernul și Parlamentul, examinăm scenariile de dezvoltare a crizei și evaluăm riscurile pe care le prezintă acestea. Prioritatea statului nostru este viața și siguranța oamenilor noștri. În asemenea momente, trebuie să rămânem solidari și uniți. Vă îndemn să nu ne lăsăm manipulați de propaganda care cultivă dezbinarea, să nu permitem urii să prindă rădăcini în societatea noastră. Indiferent de limba pe care o vorbim, de preferințele noastre politice, suntem cu toții cetățenii Republicii Moldova. Sper că tensiunile din regiune vor fi gestionate prin dialog și negocieri diplomatice pentru că noi știm cât de mare e prețul războiului. E un preț pe care nicio țară nu trebuie să-l plătească. Pacea e garanția viitorului regiunii și al țării noastre”, a declarat Maia Sandu.
În data de 12 februarie, Ministerul de Externe a emis un comunicat în care menționează că Ambasada Republicii Moldova la Kiev monitorizează cu atenție evoluțiile din Ucraina. La această etapă, Ambasada și Consulatul de la Odesa își desfășoară activitatea în regim obișnuit.
„În cazul evoluțiilor îngrijorătoare, misiunea noastră diplomatică dispune de planuri necesare de acțiuni. De asemenea, se menține legătura permanentă cu cetățenii moldoveni participanți la Misiune specială de monitorizare a OSCE în Ucraina și conaționalii care contactează ambasada pentru suport informațional.”
La necesitate, cetățenii Republicii Moldova pot contacta reprezentanța noastră diplomatică la linia de telefon de urgență constituită și activă în regim de permanență (24/7): +38 068 384 2016 sau la adresa de email: [email protected].
Situația din Ucraina
În octombrie 2021, au început să apară primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special, să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri.
Astăzi, potrivit diferitor surse, există peste 100 000 de militari ruși în imediata apropiere de granița Ucrainei.
Săptămâna trecută, autoritățile americane au declarat că Rusia ar putea lansa o invazie a Ucrainei „oricând, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice”. Ca răspuns, Moscova i-a reproșat Washingtonului că a exagerat situația și a difuzat informații în mod deliberat false.
Duminică, 13 februarie, Ucraina a solicitat o întâlnire cu reprezentanții ruși și alte state participante OSCE în termen de 48 de ore. Și mai devreme, statul vecin a cerut Rusiei să dea o explicație cu privire la activitatea sa militară în apropierea granițelor. Rusia nu a răspuns în niciun mod la aceste solicitări. În prezent, peste 30 de state au recomandat cetățenilor lor să părăsească Ucraina sau să anuleze călătoriile planificate în această țară.