Potrivit studiului Generații și Gen (GGS) realizat în Moldova observam că atât bărbații, cât și femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani nu au preferințe în legătură cu sexul copilului la prima naștere sau la următoarea naștere. Totodată, bărbații tineri și femeile tinere mai mult vor ca primul copil să fie băiat, iar cu înaintarea în vârstă, preferințele ambilor se schimbă și deja doresc fete.
În cadrul studiului, a fost pusă întrebarea: „Ați prefera ca primul/următorul copil să fie băiat sau fată?”, iar mai jos vă invităm să vedeți care sunt rezultatele studiului.
Preferințele bărbaților
Planificând nașterea copilului, bărbații și femeile pot avea unele preferințe referitoare la sexul copilului, care pot fi influențate de tradițiile sociale, de experiența personală cum ar fi existența fraților și surorilor etc. Modelul familial cu doi copii, specific pentru regiunea europeană, inclusiv pentru Republica Moldova, este frecvent asociat cu dorința cuplurilor de a avea un băiat și o fată. Uneori, când părinții au doi copii de același sex (doi băieți sau două fete), ei decid să aibă încă un copil, sperând să nască un copil de alt sex.
Analizând răspunsurile bărbaților cu vârsta de 15-49 de ani, observăm că peste o jumătate dintre aceștia (52,7 %) consideră că sexul copilului nu contează și doar aproximativ fiecare al treilea și-a exprimat preferința de a avea un băiat.
Cea mai mare proporție a bărbaților care ar prefera ca primul/următorul copil să fie băiat se înregistrează în grupele de vârstă tinere: 15-19 ani (44,1 %) și 20-24 de ani (35,2 %). „Presupunem că este vorba de preferința privind primul copil, ceea ce ne confirmă repartizarea răspunsurilor în funcție de numărul de copii avuți (fiecare al treilea bărbat fără copii ar prefera să aibă primul copil un băiat)”, opinează autorii studiului.
Pe măsura înaintării în vârstă crește proporția bărbaților care susțin că sexul copilului nu contează.
În rândul bărbaților cu studii superioare se înregistrează cea mai înaltă proporție a celor pentru care sexul primului/următorului copil nu contează (56,8 %). Totodată, bărbații cu un nivel de studii mediu mai des își exprimă preferința genului masculin al copilului (circa 30 %).
Bărbații căsătoriți exprimă mai des o opinie neutră decât cei necăsătoriți. Bărbații care locuiesc în concubinaj s-au evidențiat prin cea mai înaltă proporție a celor care ar dori ca primul/următorul lor copil să fie fată (29,1 %).
Preferințele femeilor
Preferințele femeilor privind sexul copilului nu diferă semnificativ comparativ cu cele ale bărbaților, deși se observă totuși o tendință în favoarea fetei. Din numărul total de femei cu vârsta de 15-49 de ani, aproape jumătate consideră că sexul copilului nu contează, 27,5 % ar prefera să aibă un băiat și 24 % – o fată. „Ca și în cazul bărbaților, observăm că cea mai mare proporție a femeilor care doresc ca primul/următorul copil să fie băiat s-a înregistrat în grupele de vârstă tânără: 15-19 ani (37,8 %), 20-24 de ani (31,7 %) și 25-29 de ani (30 %)”, explică autorii studiului.
Procentul mai înalt al femeilor care doresc ca primul/următorul copil să fie fată s-a constatat în grupele de vârstă 20-24 de ani (26 %), 25-29 de ani (25,3 %), 30-34 de ani (27,2 %) și 35-39 de ani (28,2 %).
Opțiunea în favoarea primului copil de sexul masculin este evidentă. Cea mai mare proporție a femeilor care doresc ca primul copil să fie băiat s-a înregistrat în cazul celor cu zero copii.
În funcție de nivelul de educație a femeilor, observăm că cele cu studii superioare își exprimă mai des dorința de a avea o fată (25,9 %) decât un băiat (23,9 %). În funcție de statutul marital, observăm că femeile care locuiesc în concubinaj și-au exprimat într-o proporție mai mare opinia neutră (52,7 %) decât cele căsătorite (48 %). Totodată, femeile necăsătorite ar opta pentru nașterea primului copil de sex masculin (35,5 %).
Sursă foto: depositphotos.com