A început săptămâna internațională de prevenire a cancerului de col uterin. Ce trebuie să știi despre aceasta

i
Foto:www.nativia.ro

În Republica Moldova a început săptămâna internațională de prevenire a cancerului de col uterin, eveniment care are loc în perioada 17-23 ianuarie și se organizează în țară pentru al zecelea an consecutiv. Cu această ocazie, autoritățile din domeniul sănătății, partenerii naționali și internaționali îndeamnă femeile din grupul de vârstă 25-61 de ani să se programeze la medicul de familie pentru a efectua testul citologic.

Cancerul de col uterin poate fi prevenit în proporție de 80 % prin vaccinare contra Virusului Papillomei Umane (HPV), în adolescență, și prin testul citologic, efectuat o dată la trei ani, de către femeile de 25-61 de ani, gratuit, la medicul de familie, se arată într-un comunicat de presă al partenerilor.

Pe lângă informarea și schimbarea de comportament a femeilor, în ultimul deceniu au fost obținute rezultate importante în cadrul sistemului de sănătate, cum ar fi crearea unor instituții medicale de importanță strategică: Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin și Centrul Național de Referință în Colposcopie. Totodată, specialiștii medicali au fost instruiți, iar cabinetele de prelevare şi laboratoarele de citologie au fost dotate cu echipament performant.

Pe parcursul Săptămânii internaționale de prevenire a cancerului de col uterin, se  desfășoară acțiuni de informare și sensibilizare publică, pentru a chema femeile să efectueze regulat testul citologic de prevenție și să-și păstreze sănătatea. Mesajele de prevenire a cancerului de col uterin vor fi promovate de către Guvern, Parlament, Primăria municipiului Chișinău, ambasadori și organizații internaționale, instituții medicale și publice, centre de tineret, centre de sănătate din rețeaua Youth Klinic, lideri de opinie, influenceri, sectorul privat.

Campania „Păstrează sănătatea. Fă testul citologic” și Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin este organizată de Ministerul Sănătății , Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și alți parteneri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente