(foto) Universitatea #diez. „În pauze, după discutarea cazurilor clinice, poți să ieși cu profesorii la o bere.” Mihail Pascal, despre experiența Erasmus în Spania

ipiccy_image (29)

Fiecare experiență are o valoare deosebită în formarea noastră ca personalitate și niciodată nu e târziu să încercăm ceva nou, ceva la ce aspiram și visam de mici. Mihail Pascal este un tânăr din Moldova care, în pofida visului de a studia peste hotare, a mers să învețe acasă, la Universitatea Agrară din Moldova, la Facultatea de Medicină Veterinară, pentru că este pasionat de micile viețuitoare – prieteni ale oamenilor. Deși e mulțumit de studiile de acasă, Mihail știa că trebuie să își umple golul, respectiv nu a ezitat să depună dosarul la programul Erasmus. Tânărul a reușit și, în prezent, datorită programului, își face studiile alături de iubita sa la Universitatea din Cordoba (UCO), la Facultatea de Medicină Veterinară.

Ideea de a studia în limba engleză mi s-a părut întotdeauna atrăgătoare, doream foarte mult să studiez într-o universitate de peste hotare, să vizitez cât mai multe locuri și să-mi fac prieteni noi și, respectiv, nu am ezitat când am aflat despre oportunitatea Erasmus.

Am ales drept punct de destinație Spania din motiv că este o țară cu o infrastructură înalt dezvoltată, cu temperaturi ridicate pe toata perioada anului, cu posibilitatea de a pleca la mare și la ocean, cu prețuri convenabile pentru studenți (studente) și cu învățământ de calitate superioară.

Îmi fac studiile la Universitatea din Cordoba, Spania (UCO). Unul dintre cele mai mari plusuri este că aici am ocazia să aleg obiectele care nu se predau la facultate în Moldova din cauza lipsei aparatajului de sute de mii de euro. Facultatea de medicină veterinară este situată la periferia orașului și sunt mai multe modalități de a ajunge. Prin urmare, poți să iei un abonament semestrial la tren în valoare de 121 de euro sau la autobuz – 1,30 euro într-o direcție.

Sursă foto: Mihail Pascal/arhivă personală

Lecțiile se desfășoară în funcție de orarul pe care-l alegi, pentru că poți să selectezi disciplinele pe care dorești să le însușești în funcție de animalele în grija și dezvoltarea cărora dorești să îți aprofundezi cunoștințele.

Potrivit orarului pe care l-am ales, sunt zile când încep orele la 17.00 și le termin la 20.00, iar în alte zile trebuie să fiu mai matinal, fiindcă încep orele la 8.0 și le termin 14.00.

Sursă foto: Rectorado Universidad de Córdoba

Actele pentru programul Erasmus și perioada de adaptare

Procesul de depunere a actelor nu este complicat, ai nevoie de câteva zile pentru a strânge setul necesar de documente. Totuși, recomandarea este să nu lași aceasta pentru ultimul moment. După ce ai dosarul gata, îl depui la blocul administrativ al universității în care studiezi. În acest moment, responsabilitatea pentru actele tale trece la persoana responsabilă de mobilități din universitate, care are grijă în continuare de tot procesul.

Am început să pregătesc dosarul în luna martie și am fost foarte norocos să obțin un răspuns pozitiv pe care l-am aflat în luna aprilie.

Sursă foto: Mihail Pascal/arhivă personală

Pentru dosar am avut nevoie de un document care confirma notele obținute la toate disciplinele, certificatul care atestă nivelul de engleză, în cazul deținerii pașaportului român trebuia doar o copie a acestuia, în cazul persoanelor care nu au cetățenia română (cazul meu inclusiv) e nevoie de viză de studii care poate fi obținută la ambasada Spaniei din București.  Procesul obținerii vizei are loc doar după ce ai obținut toate documentele semnate de universitatea gazdă și contractul de chirie unde urmează să locuiești. Pentru studenții (studentele) din Moldova viza este gratuită și se face timp de două săptămâni.

Perioada de adaptare a decurs fără anumite complicații. Unicul lucru pe care nu îl înțelegeam era de ce, începând cu ora 13.00 până la 17.00, spaniolii au siesta. În această perioadă, totul este închis, toata lumea se odihnește. După ceva timp, am înțeles că această siesta oferă oamenilor o odihnă mai mult morală decât fizică, deoarece orice lucru pe care îl îndeplinesc este complicat și factorul stresului predomină permanent.

Sursă foto: MezquitaC

Totodată, în ceea ce ține de universitate, în această scurtă perioadă, am înțeles că programul la care studiez este cu mult mai bine gândit decât cel de acasă. Aici am posibilitatea să „joc pe terenul meu de joacă”, deoarece singur îmi fac orarul cum îmi este mai comod și desigur deja aleg ceea ce îmi pare mult mai interesant decât ceea ce îmi propune universitatea ca standard. De exemplu, am ales discipline pe care nu le aveam la facultatea din Moldova din motivele lipsei aparatajului: Ultrasonografia ecvinelor și Reproducerea ecvinelor etc.

Sursă foto: Mihail Pascal/arhivă personală

Unele discipline le predai chiar tu colegilor

Fiecare profesor (profesoară) îți oferă un maximum de cunoștințe și metode utile pentru ca să înțelegi mai bine materialul. De asemenea, profesorii (profesoarele) sunt disponibili (disponibile) non-stop să te ajute cu orice dificultate pe care o întâlnești în procesul de studii.

Majoritatea profesorilor (profesoarelor) predau după metoda standard: prezentare PowerPoint, dar sunt și excepții. Sunt discipline la care singur(ă) trebuie să însușești tema și să o prezinți colegilor (colegelor) într-un mod interactiv și ușor de înțeles.

Sursă foto: Mihail Pascal/arhivă personală

Studenții (studentele) se ajută mult reciproc. Totuși, predomină acea concurență pentru notă, fiecare încearcă să demonstreze profesorului (profesoarei) că este cel (cea) mai bun(ă) din grupă. Din acest motiv, învățarea sistematică e cea mai bună metodă de afirmare. Sistemul de notare este diferit de cel de la noi, aici el se desfășoară în următorul mod: 33 %-33 %-33 % (lucru de sine stătător, testele pe platforma Moodle și examenul final).

Perioada examenelor este un pic mai complicată, deoarece este un volum mare de material pe care trebuie să îl însușim. Examenele, de asemenea, sunt diferite, adaptate disciplinelor pe care le învățăm. Respectiv, unele sunt în format de quiz, altele sunt bazate pe cazuri clinice, aici îți este descrisă situația din cuvintele proprietarului, iar tu, în baza anamnezei și a istorioarei, trebuie să poți pune diagnosticul corect și să elaborezi planul de tratament al animăluțului. Cel mai simplu tip de examen este cel care constă din mai multe întrebări, iar tu (în limita numărului de cuvinte indicat) trebuie să răspunzi la acestea utilizând noțiuni-cheie.

Sursă foto: Mihail Pascal/arhivă personală

La o bere cu profesorii (profesoarele) în pauze

În campusul universitar sunt mai multe facultăți. Acestea sunt repartizate în diferite blocuri educaționale. De exemplu, facultățile de fizică, radiologie și matematică sunt în blocul denumit după Albert Einstein, iar cele de bromatologie, farmacologie și biologie sunt în cel numit în cinstea lui Charles Darwin.

Campusul are o cantină foarte mare cu o diversitate de bucate. Cel mai specific lucru întâlnit aici este berea. Studenții (studentele) în pauze pot lua o sticlă de bere pe care să o servească împreună cu colegii (colegele) sau chiar cu profesorul (profesoara) care cu câteva minute în urmă a ținut prelegerea. Campusul oferă inclusiv posibilitatea de a locui în cămine în care studenții (studentele) au la dispoziție tot necesarul, dar acest lux nu și-l pot permite prea mulți, din motiv că prețul este destul de mare – 900 de euro lunar.

Tot în campus, studenții (studentele) au la dispoziție două terenuri de tenis de câmp, o sală de volei, un teren de fotbal, două piscine și o sală de sport.

Sursă foto: Rabanales

De asemenea, aici sunt mai multe locuri studențești. Deși în zilele săptămânii nu se văd prea mulți (multe) tineri (tinere) prin oraș, începând cu ziua de vineri totul prinde viață. Până la ora două noaptea, toate cluburile, barurile, localurile sunt centre de distracție pentru tineri (tinere).

Pentru studenții (studentele) internaționali (internaționale) în centrul orașului este oficiul ESN Cordoba (Erasmus Student Network) unde se oferă excursii în diferite orașe și țări în funcție de bugetul fiecăruia. De exemplu: călătorie la Lisabona pentru două zile – 80 de euro – în care este inclus transportul, cazarea și micul dejun, călătorie la Ibiza pentru trei zile – 120 de euro etc.

Aș încuraja studenții (studentele) să depună dosarele la programul Erasmus, deoarece este o experiență nemaipomenită care îți permite să ieși din zona de confort și să tinzi spre dezvoltarea personalității și spre dobândirea experienței.

Autor: Mihail Pascal

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente