Pe parcursul vieții, avem mai multe momente în care ghidarea e esențială. Prin urmare, profesorii (profesoarele), deși nu sesizăm mereu la timpul potrivit, au un rol vital în modelarea noastră ca personalități cu principii, valori, viziuni și gândire analitică. Corina Musteață a ales să studieze la Sciences Po de la Paris, pentru că e prima universitate din Europa și a doua din lume, după Harvard, la Științe Politice, iar în călătoria ei academică a întâlnit mai mulți profesori și profesoare care și-au lăsat amprenta pe personalitatea ei. Respectiv, Corina a decis să ne facă cunoștință cu profesoarele de la Sciences Po de la Paris, a căror atitudine contribuie la propagarea interesului studenților și studentelor pentru educație, descoperiri și dezvoltare.
Profesorii (profesoarele) mi-au servit drept punct de sprijin de-a lungul parcursului meu existențial. Mama, fiind profesoară la un gimnaziu provincial din sudul Moldovei, mi-a insuflat, de mică, dragostea pentru buchea scrisă, pierzându-mă cu orele prin bibliotecă, și dorința de a depăși circumstanțe și bariere lăuntrice în calea spre progres. În clasa a opta, profesoara mea de română a fost un exemplu de dârzenie și pură inteligență, care, în pofida faptului că era conștientă de potențialul meu, alesese metoda „mai puține laude, mai multe ore lucrate”, ceea ce mă ajutase să devin olimpică națională la această materie timp de trei ani la rând și să mă îndrăgostesc, înzecit, de „slova de foc și slova făurită”.
Când am ajuns la Sciences Po, eram nerăbdătoare să-mi cunosc profesorii și să găsesc un nou arhetip care îmi va servi drept o continuă sursă de inspirație. Cum spunea Lampedusa în romanul său magnific Il Gattopardo: „Il faut que tout change pour que rien ne change” și asta e exact ceea ce s-a întâmplat. Am fost nevoită să schimb direcția pentru a-mi continua, liniștită, calea spre împlinire. Și am găsit-o din primele cursuri.
Gretchen-Allen Mistrallet
Pandemia lovise dur în societatea franceză, iar drept consecință, majoritatea cursurilor erau susținute en distanciel, ceea ce a constituit însă și un atu, după cum avea să-mi dau seama mai târziu. În această situație, administrația de la Sciences Po a hotărât să ne familiarizeze cu profesori (profesoare) excepționali (excepționale) și de pe alte campusuri, una dintre care s-a dovedit a fi profesoara mea de Instituții Politice din semestrul întâi, Gretchen-Allen Mistrallet, de pe campusul de la Le Hâvre, e printre cei mai buni profesori (profesoare) de drept public din Franța. Ea mi-a insuflat dragostea pentru drept constituțional care, studiat acum, în anul doi, îmi pare mai suportabil, în special latura sistemului francez.
Această atitudine nici măcar nu se referă la o metodă aparte prin care am studiat temele pentru acasă și nici la subiectele developate – deși recunosc faptul că a fost extrem de interesant să descopăr caracteristicile sistemelor politice britanic, francez, american, brazilian, rus, german, italian –, ci la felul ei de a vorbi cu o doză enormă de entuziasm despre orice subiect.
Probabil dacă ar fi ținut o prelegere despre cum se păstrează murăturile iarna pe parcursul a două ore, oricum aș fi stat țintă să ascult ce are de spus. Madame Mistrallet are o manieră cu totul excepțională de a vorbi despre ceea ce a studiat și repetat zeci de ani la rând. Era atât de inspirată atunci când ne aducea la cunoștință varietatea subiectelor, de zici că veneai la un Ted Talks, nu la ore, ceea ce mă motiva și pe mine să găsesc destule forțe încât să stau până la patru dimineața să învăț pentru curs, iar după, să mă trezesc la șapte pentru a merge la el. Era pentru mine o schimbare de atitudine colosală în comparație cu ceea ce văzusem până atunci, iar asta mi-a dat curajul să devin în fiecare zi o versiune mai bună a personalității mele.
Nadège Ragaru
În acest semestru, dacă ar trebui să spun lucrurilor pe nume, aș afirma că eram complet derutată la început, în special din cauza schimbării bruște de la 100 % online la 100 % fizic. În plus, în locul profesorilor (profesoarelor) pe care îi (le) întâlnisem în primul an și care mi-au părut deosebit de drăguți (drăguțe) au venit profesorii (profesoarele) superexigenți (superexigente), câteodată fără un motiv vizibil, ceea ce mi-a oferit o experiență neuitată a multor nopți nedormite și cafele consumate lângă manualele de drept civil și internațional.
În această beznă, se pare că am reușit să întrezăresc o umbră de lumină în persoana profesoarelor mele de Comparative Politics. Madame Nadège Ragaru, responsabilă pentru cours magistral, a fost o descoperire frumoasă pentru mine. Cu o gamă vastă de cunoștințe despre Europa de Est și Centrală, m-a uimit nu doar prin felul său infailibil de a reda fiecare subiect, cu o doză neobosită de inspirație și înflăcărare, dar și prin metodele utilizate.
Bineînțeles, am citit mii de pagini de articole și cărți bazate pe varii aspecte, dar, până la urmă, Madame Ragaru este printre cei (cele) care preferă o abordare pluridisciplinară. Am studiat prin filme, muzică și imagini teme precum clientelismul în Europa de Est sau memoria Revoluției Ruse din 1917 la 100 de ani pentru a descoperi lucruri banale, se pare, dar pe care le treceam cu vederea până atunci.
Îmi amintesc în culori vii despre screening-ul filmului The Life of an Agent, care ne arăta scene despre viața serviciilor secrete maghiare prin prisma spionajului în perioada sovietică. La fel, am învățat și despre opera lui Katherine Verdery, o antropologă din SUA care trăise în România în perioada în care frontierele sovietice se diluau, cu încetul, și care și-a descoperit propriul dosar în arhivele securității românești. Aici Nadège a făcut o remarcă excelentă, dând exemplul unei doctorande de-ale sale care plecase în Iran pentru a-și scrie teza și care a fost reținută de serviciile secrete de acolo: să aveți grijă la informațiile pe care le căutați, la felul în care vă comportați și la interesele pe care le manifestați într-o țară străină, întrucât până și teza voastră de doctor ar putea fi considerată drept un pericol pentru integritatea națională, chiar dacă reprezintă exact inversul. Asta m-a dus cu gândul la panopticul lui Michel Foucault și la dilema securității individului de rând în lumea contemporană.
De asemenea, prezentările pe care le aveam de făcut pentru acest curs erau adesea bazate pe filme, cum a fost și cazul meu cu „A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu, un film românesc despre revoluția din 1989 și nedumerirea întregii societăți asupra întrebării dacă a fost sau n-a fost revoluție la Vaslui. Acesta studiază destinul individului infiltrat printre mrejele banalității, raportat la marele evenimente istorice și la tentativa de a confirma sau infirma tezele despre o „revoluție furată”.
Anastasia Fairchild
Aceste teme distincte au fost continuate în timpul la Conference de Methode, fiind prezentate de Madame Anastasia Fairchild, doctorandă la Sciences Po. Discuțiile din timpul cursurilor erau înflăcărate și irezistibil de captivante, ceea ce ne determina să depășim de fiecare dată cele două ore acordate conform programei.
În plus, mereu îmi apăreau întrebări și subiecte de discuții noi, ceea ce mă impulsiona să chinui profesoara până și în timpul pauzei și să întârzii la următoarea disciplină care începea în 15 minute. Odată, în timpul unui exchange pe Zoom cu aceasta despre o teză pe care urma să o pregătim, am stat să vorbim o oră și am aflat foarte multe lucruri interesante despre ea, cum ar fi faptul că a lucrat la International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia.
De asemenea, aflându-mă la o răscruce existențială de alegeri pentru etapa de masterat, i-am mărturisit acest lucru, iar Madame Fairchild a fost într-atât de drăguță încât să-mi ofere numeroase sfaturi utile pentru viitorul meu, ceea ce mă ajutase foarte mult în acel moment de confuzie. În timpul cursurilor doamnei Fairchild, mi-a plăcut, în mod special, exercițiul de research paper care a constat în alegerea unei teme de cercetare și în scrierea unei disertații de 10 pagini prin prisma metodelor oferite de Comparative Politics. Din câte mi-am dat seama mai târziu, acest exercițiu a fost o tentativă a doamnei Nadège Ragaru pentru a ne pune pe calea publicisticii și de a ne determina să înțelegem mai bine care ar fi domeniul nostru de specializare. Eu am ales subiectul axat pe Comparative study on homeland nationalism in a divided society, produced by the spread of the ‘Russian civilisation’ narrative in its former republics. The case of Republic of Moldova: separatist ‘ideal-type’ region of Transnistria and the autonomous region of Gagauzia.
Pe lângă faptul că am exersat abilitățile de scriere academică într-un domeniu care mă captivează enorm, am reușit să aflu foarte multe lucruri inedite despre conflictul transnistrean, probabilitatea pentru UTA Găgăuzia să devină o regiune separatistă, după modelul Transnistriei, și infiltrarea Rusiei în republicile postsovietice prin diverse metode coercitive, dar și utilizarea soft/sharp power. Trebuie să mărturisesc faptul că această disciplină rămâne preferata mea dintotdeauna datorită profesorilor excelenți care au reușit să mă ghideze spre performanță.
Desigur, viața la Sciences Po nu este roz deloc, cu patru ore dormite în fiecare noapte, cu examene și teste aproape în fiecare săptămână și cu o cantitate incomparabilă de stres, dar prezența unor profesori (profesoare) mirifici (mirifice), precum cele descrise de mine mai sus, te determină să înțelegi de ce ești aici și de ce ar trebui să continui. Sunt sigură că voi întâlni încă mulți (multe) profesori (profesoare) care să mă inspire pe parcursul anilor, dar cert este că cei (cele) din trecut, care m-au ajutat să ajung până în acest punct, vor avea mereu un loc special în sipețelul cu amintiri.
Corina menționează că a vrut să studieze în Franța mai mult pentru renumele universității, dar conștientiza că acest loc, care reprezintă leagănul constituțional al multor țări europene, o va inspira să exceleze în domeniu. „Spiritul omnireformator al oamenilor de aici, dragostea cu care vorbesc despre schimbări și încrederea pe care o au în tânăra generație m-au făcut să mă îndrăgostesc instantaneu de această țară minunată. Evident, și patiseriile cu produsele lor stupefiante care îmi servesc drept refugiu după o zi încărcată de cursuri și-au spus cuvântul.”
Descoperiți istoria Corinei aici.
Autoare: Corina Musteață
