Ministerul Sănătății anunță despre extinderea serviciului privind testarea PCR pentru COVID-19 în laboratoarele publice. Astfel, din 27 decembrie curent, persoanele vor putea realiza testul PCR pentru COVID-19, cu tariful de 300 de lei, și în cadrul laboratorului IMSP Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile.
Prelevarea materialului biologic pentru testul PCR COVID-19 se va realiza de luni până vineri, în intervalul orelor 8.0-12.00, în urma unei programări prealabile și cu prezentarea buletinului de identitate, pașaportului.
Nr. de contact pentru programări: 078613590. Programarea se realizează în intervalul orelor 8.00 – 15.00.
Rezultatele testelor vor fi disponibile în ziua prelevării, ora 17.00. Acestea vor putea fi accesate în format electronic, pe platforma: https://certificate-covid.gov.md. Rezultatele pe suport de hârtie vor fi disponibile a doua zi după prelevare, începând cu ora 9.00, biroul 15, etajul 2, blocul B din cadrul IMSP Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile.
AICI poți vedea lista altor instituții de sănătate publice din Moldova unde poți face test PCR pentru COVID-19 cu 300 de lei.