Deputații au votat în lectură finală modificarea Codului de procedură penală care prevede judecarea cetățenilor moldoveni de către o instanță internațională.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova a fost completat cu un nou articol.
Articolul 5493. Predarea persoanei către Curtea Penală Internațională
(2) Pot fi predați Curții Penale Internaționale inclusiv cetățenii Republicii Moldova, precum și persoanele cărora le-a fost acordat statut de refugiat sau drept de azil.
(4) Transportarea persoanei, subiect al cererii Curții Penale Internaționale, se efectuează conform regulilor de extrădare a persoanelor de pe teritoriul Republicii Moldova.
Modificările la lege prevede include următoarele forme de cooperare dintre Moldova și Curtea Penală Internațională (CPI).
# predarea persoanei, subiect al cererii CPI;
# executarea pedepselor dispuse de CPI;
# identificarea unei persoane, locul unde se află aceasta sau localizarea bunurilor;
# efectuarea perchezițiilor și a sechestrărilor;
# protejarea victimelor, martorilor și păstrarea probelor etc.
Instituțiile competentă de cooperare și executare a cererilor curții vor fi:
# MAEIE va transmite cererile de cooperare cu curtea, precum și oricare alt tip de corespondență;
# PG va coopera la etapa prejudiciară și va transmite dosarul Camerei de prima instanță pentru infracțiunile care cad sub jurisdicția curții;
# MJ la etapa judiciară și de executare a pedepselor care cad sub jurisdicția curții.
„Statutul de la Roma a înființat structura Curea Penală Internațională permanentă și independentă, împuternicită cu anchetarea și trimiterea în justiție a celor mai atroce crime ale umanității și crimele de război.
Curtea Penală Internațională are dreptul să judece cetățenii diferitelor țări după o jurisprudență internațională. Aceasta este o parte a unui proiect care asigură pacea și liniștea internațională prin crearea unei instituții capabile să acționeze la nivel mondial”, se explică în nota informativă a proiectul de lege.