(doc) Bugetul de stat pentru anul 2022 a fost aprobat cu un deficit de peste 15 miliarde de lei

bani-cnas-1920×1020-c-default

Parlamentul a votat azi, 6 decembrie 2021, în lectura a doua (finală) bugetul de stat pentru anul 2022. Astfel, bugetul de stat pentru anul a fost aprobat cu venituri în sumă de 50,6 miliarde de lei, cu cheltuieli – 65,2 miliarde de lei și cu un deficit de 15,1 miliarde de lei. Proiectul de lege a fost susținut de către 55 de deputați.

În continuare, vă prezentăm distribuția banilor pentru următoarele sectoare specifice:
# pentru Fondul rutier se alocă suma de 1,4 miliarde de lei;
# pentru realizarea procesului de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, inclusiv în bază de proiecte individuale – în sumă de 3 milioane de lei
# pentru Fondul pentru eficienţă energetică – în sumă de 30 de milioane de lei;
# pentru Fondul naţional pentru dezvoltare regională – în sumă de 770 de milioane de lei;
# pentru Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural – în sumă de 1,5 miliarde de lei;
# pentru Fondul viei şi vinului – în sumă de 40,7 milioane de lei, din care 19,7 milioane din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural;
# pentru Fondul ecologic naţional – în sumă de 250 de milioane de lei;
# pentru formarea profesională a cadrelor didactice și de conducere din învățământul general – în sumă de 2 milioane de lei, pentru dezvoltarea conținuturilor curriculare la disciplinele școlare din învățământul primar, gimnazial, liceal, inclusiv extrașcolar – în sumă de 9,5 milioane de lei, pentru implementarea standardelor minime educaționale – în sumă de 2 milioane de lei și pentru consolidarea calității educației – în sumă de 833 milioane de lei din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţământului în Moldova”;
# pentru susţinerea activităţii teatrelor, a circului şi a organizaţiilor concertistice – în sumă de 1,8 miliarde de lei;
# pentru compensarea parţială a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii care se plătesc de către organizaţiile şi întreprinderile Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” – în sumă de 793 000 de lei,  ale Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova – în sumă de 859 000 de lei şi ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova – în sumă de 681 000 de lei;
# pentru procurarea de utilaj şi materie primă întreprinderilor Asociaţiei Obștești „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” – în sumă de 2,1 milioane de lei, ale Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova – în sumă de 1,4 milioane  de lei şi ale Societății Invalizilor din Republica Moldova – în sumă de 1,60 milioane de lei;
# pentru crearea locurilor de muncă la întreprinderile Asociaţiei Obștești „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” – în sumă de 250 000 de lei şi ale Societății Invalizilor din Republica Moldova – în sumă de 250 000 de lei;
# pentru Fondul de susţinere a populaţiei – în sumă de 135,5 milioane de lei;
# pentru finanţarea partidelor politice – în sumă de 42 de milioane de lei;
# pentru finanţarea investiţiilor capitale pe autorităţi bugetare – în sumă de 2,6 miliarde de lei
# pentru lucrări de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal – în sumă de 25 de milioane de lei şi pentru lucrări de renovare a instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din subordinea autorităţilor publice locale din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţământului în Moldova” – în sumă de 16,2 milioane de lei.

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente